Artista Wanda Hutira de la Fundația9 va revitaliza cu o murală peretele unui bloc din centrul Aradului





Asociația CitiZenit ne aduce o veste extrem de bună! Peretele lateral al blocului de pe strada Praporgescu nr. 13-15 se va bucura de „haine noi”. Acesta a fost selectat pentru a fi inclus în proiectul „Colour Your City”, grație căruia a fost revigorat și peretele din curtea Cinematografului Arta. Artista care se va ocupa de această nouă artă murală din Arad va fi Wanda Hutira.
„Blocul a fost proiectat în anii 60′ de faimosul arhitect Miloș Cristea. Miloș Cristea a semnat proiectarea multor clădiri și edificii definitorii ale orașului, precum Ștrandul Neptun, complexul Libelula sau Hotel Continental. A fost de asemenea președinte al Filialei Arad a Uniunii Arhitecților și în viziunea lui dorea integrarea Cetății, un Ștrand pe două maluri și valorificarea Mureșului, el văzând Aradul ca pe un dar al acestuia. Orașele moderne au învățat să prețuiască necesitatea naturii în spațiile urbane, un sentiment pe care ne propunem să îl exprimăm prin muralul care va transforma calcanul transversal al blocului într-o nouă pată de culoare”, au spus cei de la CitiZenit.
Blocul a fost selectat pentru „Colour Your City” dintre locațiile propuse de arădeni în cadrul unui sondaj de pe Facebook făcut de Citizenit în toamna anului 2021.
Wanda Hutira este art director la Fundația9, din cadrul proiectului Rezidența BRD Scena9 din Capitală (în care este implicată și gruparea kinema ikon din Arad). Ea este ilustrator, creator de obiect și își exersează creativitatea pe toate mediile și suporturile, de la digital la aracet, are de asemenea o experiență de peste 10 ani în publicitate. „Wanda Hutira este artistă interdisciplinară. După mulți ani ca Art Director în agenție, a decis să se dedice muncii de freelancer. Îi plac în mod special proiectele civice și sociale, iar în ultima vreme face murale în toată țara”, aflăm de pe Fundația9.
(lucrări de Wanda Hutira, sursa: Instagram)
Despre lucrările sale, Wanda a declarat următoarele: „Vin dintr-o zonă de publicitate, am făcut publicitate 10 ani, nu cred că are rost să pretind că ceea ce desenez e un proces psihologic sau artistic. Pornesc de la brief, încerc să potrivesc răspunsul celor care vor vedea lucrarea, și încerc să înțeleg de ce facem lucrarea respectivă. Mi se pare că street art-ul în sine a devenit mai degrabă un serviciu public decât o formă de artă și, de asta, mi se pare mult mai mișto. În plus, ce facem noi, de fapt, nici măcar nu e street art în sensul clasic al cuvântului, ci e pictură murală. Aproape toate lucrările mele sunt mai degrabă de publicitate, nu artă de galerie. Aceste picturi murale pe care le vedem sunt adesea finanțate și sunt supuse unor pretenții curatoriale, sunt aliniate cu mesajul sponsorului, foarte des trebuie să fie branduite, organizatorul are și el o agendă, nu e o chestie impulsivă, de moment, de creație. Mi se pare o impostură să pretindem că e o formă de artă pură”, a explicat artista într-un interviu acordat RedBull.ro.
Citește și:
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)