Sergiu Bîlcea: „Au fost aprobate exproprierile pentru calea ferată Arad – Timișoara – Caransebeș”
Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a anunțat că în ședința de Guvern s-au luat decizii importante pentru una dintre investițiile cu mare impact pentru județul nostru.
„Se fac pași înainte pentru modernizarea liniei feroviare Arad – Timişoara – Caransebeş. Este un proiect mare, care prevede un nou pod peste Mureș și scoaterea unei părți a traficului feroviar din municipiul Arad și un nou pasaj peste calea ferată, la ieșirea spre Vladimirescu. În ședința de Guvern a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere necesare în vederea investiției, inclusiv în județul Arad, în localitățile Vinga, Şagu, Arad şi Vladimirescu. Alături de drumul expres Arad – Oradea și centura de sud-est, este unul dintre proiectele majore de investiție care vor schimba radical condițiile de trafic în orașul nostru, cu un impact major asupra calității vieții!”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)