Asta este, am și eu o vârstă, chiar dacă în eternitate cincizeci de ani e mai puțin decât o fracțiune de secundă. Nu mă mai entuziasmez la orice, stau acasă și aștept ca lumea să vină la mine, m-am șmecherit, știu că degeaba alergi după ea, lumea este întotdeauna mai rapidă ca tine.

Ce să fac, eu ascultam în adolescență Led Zeppelin, Deep Purple și Pink Floyd, Smiley și ceilalți cu dinozaurul lor pe scenă mă lasă rece, mai mult, fac tot posibilul să fiu cât mai departe de locul unde se produc ei în sclipirile de lumină ale fulgerelor de laser.

Cu fotbalul tot așa sunt, v-am mai spus, încă păstrez în palmă senzația gardului de sârmă strâns cu înverșunare în ultimele clipe ale meciului UTA-Feyenoord, atunci când un întreg stadion, la 0-0, striga în cor: nu dați gol, nu dați gol! Ce să-i faci, pe vremea aceea până și peluza se pricepea la fotbal, realizau că un gol ar schimba situația psihologică, făcând posibilă replica olandezilor. Așa a rămas, 0-0, UTA calificându-se grație golului din deplasare.

Așa că acum mă uit calm la Sergiu Bîlcea făcându-și selfie cu Burleanu și Stoichiță la Sântana, iar poza, tot selfie, mă gândesc, lui Ghiță Falcă de la AOA mă deranjează doar în măsura în care omul cel mare mi-a fost elev la Brad, și totuși, chiar dacă fiecare răspunde pentru el însuși, nu te simți bine când un fost elev de al tău se face de râs cu mănuțele sale fără să realizeze ridicolul în care se pune.

Peste Lazăr Faur, Bulbuc sau Cadar trec cu un zâmbet, omenii se descurcă și ei cum pot, singura problemă o am cu Bibi. De, el totuși este chiar primarul orașului, dacă s-ar lua în serios, ar putea face multe, întrebarea este cât de mult se ia în serios. Și mai ales ceilalți, cei de care depinde ca acțiunile sale să ajungă la obiect, cât de tare îl iau în serios.

Uite, de exemplu, dacă tot veni vorba, cu stadionul.

Da, cel construit de Primărie – este drept, încă sub Falcă – și care continuă să ne ilustreze plenar minimalismul habarnist arădean. Mai mic ca originalul din Anglia după care s-au luat, cu gazonul ferfeniță, nemaivorbind de chiria percepută UTA-ei, echipei baronului care a dat cadou stadionul orașului. Bibi nici nu se bagă dacă nu e cazul, realizează că mai nou Aradul se manifestă exclusiv pe stadion, iar odată pe an pe aeroport, așa că nu umblă prin jăratec după castane doar dacă nu mai are altă ieșire. Așa s-a întâmplat cu finala Supercupei, iar Bibi, năstrușnic cum îl știm, ne-a explicat cum se va desființa gardul din față și piața va fi umplută cu figurine de fotbaliști în mișcare (vezi videoul de la sfârșit).

Deranjant este că ideea nu e rea, numai că așezată în acest context nu mai știi ce să crezi. Nu ni se spune cine a avut ideea, se rămâne la sintagma de noi – oare în noi e și Falcă sau Cionca -, cine e executantul, așa încât primele observații, noa, de unde, de pe FB în mod necesar, erau persiflatoare. Poftim, ce idee, ce figurine jalnice din tablă, vai de capul nostru! Și Bibi încă trebuie să se simtă bine că nu a ajuns pe bannerul afișat la finala Supercupei, alături de Falcă și Mészár. Nici nu știi dacă asta e de bine sau e de rău: înseamnă că galeria îl vede ca fiind un opozant al lui Falcă sau, dimpotrivă, îl consideră prea puțin important ca să îl bage în seamă.

Cert este că am ajuns la capătul liniei: în Arad există o singură realitate, restul fiind manifestări superficial jalnice și fără importanță. De fapt, Aradul mai există doar în umbra echipei sale, arădeanul nefiind foarte marcat de decăderea urbanistică, de golirea orașului de cultură, de oportunitățile în scădere. Importantă este UTA, numai UTA, doar UTA, așa încât dacă vrei să faci politică în Arad, te înscrii în galerie. Acolo afli cine și de ce, de unde și cum și ce ar trebui făcut ca echipa să meargă bine. Nu, nu Aradul, UTA!

Nu-i de mirare că ai noștri ca bradul nu și-au făcut selfiuri la finala Supercupei – să nu se demită în fața bannerului afișat de galeria, cea care a iertat până și scandarea secuilor cu Ria-Ria-Hungaria, dar nu și întreruperea negocierilor – manifestându-se plenar în locul unde Glad Varga a patronat ostilitățile sau festilitățile, naiba le mai știe cu astea prin Arad.

Mergând chiar la o mână întinsă lui Bibi. Da, nu vă mirați, a fost și Bibi la AOA. Tipic pentru el, tot așa pentru o acțiune care se vrea de imagine, și nici nu este rea în fond. Doar contextul. Din nou la context ajungem, la mișuneala de politicieni sau autoproclamați politicieni la aeroportul fără avioane, exploatarea nerușinată a oricărei ocazii pentru o baie de mulțime fără risc.

Bibi a înmânat festiv și sub reflectoare, secondat de deputatul-organizator Varga, 10 000 de lei echipei Delta Force, campioană mondială la robotică, titlu obținut nu de mult la un concurs din SUA. Este adevărat, Aradul a ajuns în atenția națională datorită lor și nu a UTA-ei de această dată, au mai fost premiați și felicitați chiar de încă președintele Johannis. Dar o premiere la AOA este ceva, să recunoaștem. Muzică și lumini, foarte mulți tineri, oameni de o seamă cu ei, e frumos și bine, ce mai.

Numai că 10 000 de lei (2000 de euro) pentru o echipă campioană mondială, chiar și la robotică, nu la fotbal, formată din vreo 15 oameni, e așa, cum să spunem… Cum e și orașul fără UTA… Adică nici 200 de euro de căciulă…
Minimalist de habarnist…