Casieriile Enel, închise luni 13 iunie
Comunicat. Magazinele Enel din judeţele Timiş, Caraş – Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise luni, 13 iunie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în aceste zile numai pentru transmiterea indexului.
În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit: de luni până vineri, între 8:00 – 16:00. Excepție face magazinul Enel din Iulius Mall Timișoara ce are următorul program: de luni până vineri, de la 10 la 18, iar sâmbăta, de la 10 la 14.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)