Ionuț Badea despre arbitrul Costreie: „Este o stare de neterminare, de nedefinire la el…”





Au fost mulți nervi după înfrângerea Bătrânei Doamne pe arena din Craiova, în fața echipei lui Adrian Mititelu. UTA a pierdut un joc pe care l-a avut la îndemână, un meci în care a ratat ocazii uriașe de gol, dar și un meci al cărui rezultat a fost influențat decisiv de greșeala arbitrului Sorin Costreie.
„Centralul” a dictat fault pentru FC U Craiova în minutul 48 după ce tocmai jucătorul grupării din Oltenia l-a faultat dur pe portarul Dragoș Balauru. Din acea fază fixă a rezultat unicul gol al meciului, gol reușit de Kovacic.
„A fost un meci în care am ratat numeroase ocazii pe care dacă le-am fi fructificat, pe teren ar fi existat o singură echipă. Asta s-a suprapus peste o lipsă de vedere, de viziune a centralului. Se pare că pentru el a fost la propriu 1 mai, pare că e o stare de neterminare, de nedefinire la el. Clubul ăsta a trecut prin atâtea erori de arbitraj în acest campionat încât îmi e foarte greu să mai explic ceva din punctul ăsta de vedere și mă opresc aici.
Bauza putea să-i rupă piciorul lui Balauru la acea fază, de care arbitrul a fost foarte aproape. Apoi la final e o situație clară în care Otele lovește mingea, atacul vine târziu, cred că sunt specialiști care pot comenta mai bine acea fază, eu pot doar să punctez logica lucrurilor“, a declarat Ionuț Badea, antrenorul echipei UTA.
Comentariile portalului
== SINGURELE ACTIVITATZI CULTURALE ALE ARADULUI PRAFUIT SUNT NUNTZILE SI BOTEZURILE SI DIN CAND IN CAND CATE O RAFUIALA IN CARCIUMA -- SCARBA MI E == TELEORMANUL VESTULUI == CANDADUCI INCOPETENTZI DE PARTID (...)
== REGULA ISCOADEI PARSIVE -- DE LA BIROURI NU PLEACA NIMENI -- DOAR CEI DE PE TEREN SE REDUC . --ATAT -- IN PRINCIPAL CEI CARE AU LIPSIT DE LA SEDINTZELE DE (...)
Să înțelegem că liberalii adevărați nu sunt bugetari? Atumci ar trebui să nu msi fie niciunul în Parlament, în primării sau îm consilii județene, ceea (...)