O stradă va fi redenumită în Aradul Nou





Primăria Arad a făcut public un proiect de hotărâre ce prevede oferirea unui nume unei străzi în interiorul cartierului Aradul Nou, practic un drum existent care este teren proprietate a Municipiului Arad, domeniul public, care avea până acum numele înregistrat greșit și crea probleme firmelor care activează în zonă.
„Imobilul înscris în C.F. nr. 356128 Arad, cu nr. cadastral 356128, este situat în intravilanul municipiului Arad, cu adresa greșită Str. Bicaz, stradă care are o altă geometrie, așa cum reiese din hărțile de cadastru existente în arhiva serviciului nostru (…) Amplasamentul străzii este situat într-o zonă în care mai multe societăți comerciale își desfășoară activitatea și faptul că în teren acest drum există de mai mult timp, este necesară notarea adresei administrative pentru întocmirea actelor și a contractelor cu deținătorii de rețele etc.”, se arată în raportul municipalității, întocmit de arhitectul șef Emilian Sorin Ciurariu.
Strada se află în zona de impozitare D.
Momentan numele propus pentru strada respectivă este strada Vidraru, dar – potrivit legii – cât este propunerea pusă la transparență (până în 13 mai), cei care doresc pot să trimită la Registratura Primăriei sugestii referitoare la această schimbare.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)