Accident, marți noaptea, la Piața Mică. O mașină a ajuns cu roțile-n sus, în urma unei coliziuni cu alt autoturism





Accidentul a avut loc marți noaptea, în zona pieței Mihai Viteazul (cunoscută arădenilor și ca Piața Mică), loc unde au mai avut loc accidente din cauza nerespectării regulilor de circulație sau neatenției şoferilor.
Din ceea ce ne spun martorii, în urma coliziunii a două autoturisme, una dintre ele a ajuns pe plafon, la fața locului deplasându-se echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor.
Momentan nu se cunosc cauzele producerii accidentului, sau numărul şi starea victimelor.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad oferă mai multe informații cu privire la accidentul produs azi noapte, în jurul orei 23:10:
„Din cercetări a reieșit că o femeie de 26 de ani, din localitatea Șimand care conducea un autoturism pe strada Piața Mihai Viteazul la intersecția cu strada Crișan intra în coliziune cu un autoturism condus de o arădeancă de 24 de ani.
În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale.
Conducatoarele autoturismelor au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, transmit reprezentanții IPJ Arad.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==