Alain Delon dorește să fie eutanasiat! A fost considerat „cel mai frumos bărbat din lume”





Alain Delon, actorul care a fost considerat „cel mai frumos om din lume”, a decis că nu vrea să mai trăiască și vrea să recurgă la sinucidere asistată. Anunțul a fost făcut de fiul actorului, Anthony Delon, care a dezvăluit că tatăl său i-ar fi cerut să promită că va fi alături de el, dacă ar decide să moară.
Cunoscutul actor francez locuiește în Elveția încă din 1978, o țară unde „sfârșitul vieții” este legal.
Totodată, Alain Delon, în vârstă de 86 de ani, a mai declarat în repetate rânduri că este în favoarea morţii asistate şi a sugerat că a făcut demersuri în acest sens.
„Eutanasia este lucrul cel mai logic și natural de făcut. De la o anumită vârstă, avem dreptul să plecăm în mod pașnic din această lume, fără sprijinul unui spital sau al dispozitivelor de susținere a vieții”, a spus Alain Delon într-un interviu în 2021.
Anthony, fiul său, a dezvăluit, într-un interviu acordat unei publicații franceze, că Alain Delon i-a cerut să-i promită că îl va ajuta să urmeze pașii necesari sinuciderii asistate atunci când va sosi vremea. Potrivit bărbatului, Alain Delon a fost foarte afectat de moartea fostei sale soții, Nathalie Delon, iar întreaga viața i s-a schimbat după ce aceasta a murit în cursul anului trecut, scrie capital.ro.
Alain Delon nu a trecut peste moartea soției sale și a suferit un dublu accident vascular cerebral.
Când a fost foarte bolnavă, Nathalie Delon a cerut să facă eutanasie, dar nu a putut să o facă din cauza legilor Franței și în cele din urmă a murit de cancer pancreatic.
„Este adevărat: mi-a cerut să fac asta şi am acceptat. Tatăl meu a fost marcat de moartea mamei. A fost impresionat de felul în care am avut grijă de ea, însoţind-o până la capăt. Ea hotărâse să moară aşa cum trăise, adică alegând mereu, şi alesese eutanasierea. Din fericire, nu s-a recurs la procedură. Spun din fericire pentru că totul era gata, aveam totul pregătit, dar ştiu că ar fi fost greu să o ţin de mână şi să o văd fără viaţă. Deci nu spun că ultima noapte a fost uşoară, dar ultimele ore au fost uşoare pentru că a plecat în pace”, a declarat Anthony, încheie capital.ro.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)