În umbra înfricoșătoare a războiului din vecini, în Arad se pare că este bine.

În fond cine se mai gândește acum la edilii noștri în ronduri de seară sau la interviuri aranjate? Cine mai este preocupat de intervențiile lui Ghiță Falcă la Antena 3 sau de postările sale scurte de pe FB în care ne asigură că Rusia va pierde.

E adevărat, cei pomeniți sunt de fapt stafii, existențe virtuale în viața Aradului, simboluri ale neputinței noastre. Așa că e mai bine să ne uităm la cei care, cât de cât, există și mai fac una-alta. De fapt una. Se fac că fac. Uite, de exemplu, întâlnirea adevăratului primar, de Lazăr Faur vorbim, evident, cu cei de la UTA și cei de la Recons. V-ați prins, da, este vorba de gazonul stadionului în care UTA noastră cea inimitabilă a întors rezultatul cu Mioveniul și a intrat en fanfar în play-out. Bine am scris? Că una e off și alta e out.

Ideea este că șefii de la club, vorbim de Sanyi Mészár, normal, vor gazon hibrid, ceilalți, pe care nu-i cunoaștem, vor gazon clasic, nu se știe de ce. Nici noi nu ne pricepem, avem ceva bănuieli, cert este că Lazăr Faur nici atât, dar a promis jumătate de milion ca să se pună odată la punct gazonul acela.

Până aici e bine, problemele încep după ce se trece la treabă. Ca întotdeauna de altfel. Dacă nu ar fi așa, am avea gazon ca lumea, că nici ăia care l-au pus inițial nu au luat mai puțin. Deci, nu banii, ci priceperea și onestitatea celor care fac lucrarea. Și care nu pun în buzunarul propriu jumătate din preț. Că atunci, degeaba: poate să fie și hibrid și plug in, că tot acolo ești. În nici trei luni îți dai seama că trebuie altul. Și tot așa până la alegeri. Când toți și în toate vor promite totul.

Este faza în care se află PSD Arad de la începuturi.

Am zis să mai vorbim și de ei în această penurie de activitate reală și orientată spre scop, să-i mai lăsăm în pace pe cei de la gruparea lui Falcă, că PNL nu le putem zice. Putem s-o facem fără probleme, putem să fim siguri că nu vor face nimic cât timp nu suntem atenți la ei, din moment ce nu fac nici când suntem.

La PSD s-au produs schimbări îmbucurătoare. Nu, nu în ceea ce ne privește, ci în ceea ce îi privește pe ei. Au viceprimar care se ocupă cu lucruri mărețe, deocamdată doar de acoperirea clădirii MARTA, sunt în plină expansiune, Domnul Fifor radiază atât pe FB cât și la teve, e normal ca oamenii să vadă în ei viitorul.

Așa că, în săptămâna care a trecut, printre bubuituri care veneau dinspre Kiev și Harkov, Domnul Adrian Țolea s-a înscris în PSD-ul patronat la Arad de către Domnul Mihai Fifor. Da, e vorba de fostul președinte județean al lui Falcă, cel care, mai nou, încearcă să își revină prin Livada. Pierzând la ultimele alegeri, s-a gândit să facă mișcarea altui emul și să treacă la Fifor. După Pistru, Țolea, iar după Adrian, hop și Țoca, un alt fost primar de la Hălmagiu. Învins anul trecut de un independent susținut de PSD. Tot Adrian și el, tot liberal, este adevărat dintr-acela care a trecut pe vremuri de la PSD. E vorba, deci, în cazul său, de o revenire la sânul matern, chiar dacă tot Adrian îl cheamă.

Din PSD Arad mai lipsește doar Adrian Copilul Minune, ca gașca să fie completă (Scuzați, n-am reușit să mă abțin, de vină sunt tinerii din redacție!).

Mișcări de trupe, cum ar veni, fără niciun efect, la fel ca în Ucraina. Se pregătește viitorul, respectiv oamenii care vor ca noi să îi alegem se așează în pozițiile considerate de ei ca fiind cele mai favorabile. Nici o vorbă însă despre problemele reale, despre ce se întâmplă în județ și în oraș, despre ce ar trebui făcut la modul concret ca să ne mișcăm măcar un pic în direcția bună.
Mai precis, doar vorbe. Și ca să nu se interpreteze – desigur, se va -, hai să venim cu un exemplu oferit în această săptămână chiar de publicația la care apar și aceste rânduri.

Este vorba de ieșirea în public a fostului director al teatrului arădean, regizor cu lungi state de serviciu, personalitate cunoscută la nivel național. Este vorba de Laurian Oniga și de rugămintea sa ca în viitor numele său să nu apară pe afișele montărilor sale care se mai joacă la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”. Un gest deznădăjduit, cum ne dăm seama, motivat de lipsa de preocupare din partea conducerii actuale a teatrului pentru efortul artistic autentic.

Oniga vorbește despre „mentalitatea de vătaf” a șefilor diferitelor instituții și implicit despre politizarea nocivă a acestora. Nu e o surpriză de fapt, se cunosc problemele de la filarmonică și teatru, se știe că de ani de zile ajungi director la Biblioteca Județeană doar pe linie de partid – fostul e actualul subprefect de care nimeni nu a mai auzit nimica de când a fost avansat -, la modul general vorbind e mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Pe vremea aia știai că asta este, nu se poate altfel, acum însă oficial contează priceperea și talentul.

Oficial, desigur, în practică instituțiile sunt umflate cu activiști de partid, schimbările fiind posibile doar dacă vine un alt partid la conducere. Viața culturală a orașului a ajuns sub curul broaștei, tinerii pleacă în alte orașe, dar ai noștri politicieni, nici măcar în opoziție, nu au nicio problemă cu asta.

Ei se mută dintr-un partid în altul, în funcție de cum apreciază viitorul. Ce contează numele partidului, funcția este importantă!
Există o singură, hai să-i zicem instituție arădeană care nu a fost până acum înstrăinată de politic. Chiar dacă s-a încercat și se încearcă, UTA rămâne UTA, ceea ce explică emulația care se observă în jurul ei, utiștii fiind singurii arădeni care știu să își exprime și să-și susțină interesul.

Să sperăm că măcar cu UTA așa rămâne, indiferent de cine plătește gazonul…