Doliu în Podgorie. Polițistul Costică Roșianu s-a stins din viață la doar 51 de ani





A fost unul dintre cei mai cunoscuți polițiști din Podgoria Aradului. Cu o carieră de mai bine de un sfert de secol în poliție, atât la Vladimirescu cât și la Ghioroc și comunele și satele învecinate, Covăsânț. Cuvin, Miniș, dar și Lipova, Păuliș și altele, Costică Roșianu a fost acel polițist respectat de toată lumea din sectorul său, un polițist corect și foarte dedicat meseriei.
Originar din Covăsânț, Costică Roșianu nu era doar omul care purta uniforma și era și omul săritor, cel care te ajuta necondiționat, cel care venea în sprijinul tău și fără să i-l ceri. Totodată, Costică Roșianu a fost și unul dintre cei mai buni fotbaliști din comuna sa natală, de numele său și cu ajutorul realizărilor sale legându-se poate cea mai mare performanță din istoria echipei din această comună.
S-a stins din viață la doar 51 de ani. O boală necruțătoare l-a luat dintre noi, dar a plecat demn, așa cum a fost toată viața sa. Este sugestiv pentru felul său de a fi și modul în care și-a dus suferința. Nu a profitat deloc de poziția sa în momentul în care s-a lovit de sistemul medical din Arad sau chiar din România. Tratat la un moment dat cu indiferență de medicii din spitalele românești, Costică a fost ferm: „Hai să plecăm de aici, duceți-mă altundeva. În viața mea nu am dat o singură amendă vreunui medic…”, spunea el.
Un tip foarte vesel, Costică Roșianu pleacă acum dintre noi cu toate glumele sale, cu toată pofta sa de viață, și ne lasă un gol imens, nu atât pentru că a fost un polițist foarte bun, cât mai ales pentru că a fost un om foarte bun, cu un suflet imens.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Costică!
Slujbele de priveghere sunt astăzi și mâine de la ora 19 la capela cimitirului din Covăsânț, iar înmormântarea va fi miercuri de la ora 14.00.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat