S-au filmat în timp ce își torturau fiica în vârstă de doi ani, până ce aceasta a murit la spital. Băgată în lada frigorifică sau în mașina de spălat, detaliile torturii sunt inimaginabile





Mama Sophiei, fetiţa de nici 2 ani din Iaşi care a murit la spital după ce a fost torturată, riscă închisoarea pe viaţă. La fel şi concubinul acesteia, care participa la chinuirea copilei, băgată în maşina de spălat sau în lada frigorifică. Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a trimis în instanţă dosarul în care mama Sophiei şi concubinul acesteia sunt acuzaţi de omor calificat şi tentativă la omor calificat.
Pe măsură ce strângeau probe, procurorii au renunţat pe rând la ipotezele luate în calcul la început şi, de la o simplă neglijenţă care ar fi putut face obiectul unei condamnări la doi ani de închisoare, eventual cu suspendare, au ajuns să considere moartea fetiţei drept rezultatul unui omor calificat, pentru care legea prevede şi 25 de ani de închisoare, sau chiar puşcăria pe viaţă.
Sophia a murit în septembrie 2021 la spital, după ce a stat cinci zile în comă de gradul IV, cu stop cardiorespirator şi multiple fracturi. Se înecase în cadă, a zis atunci mama ei, dar ce aveau să descopere apoi anchetatorii s-a dovedit a fi de-a dreptul terifiant.
Anchetatorii au reuşit să descopere multe dintre chinurile la care Sophia a fost supusă, pentru că majoritatea dintre ele erau filmate cu telefonul mobil. Pe data de 22 aprilie, câteva filmuleţe dezvăluie o serie de torturi la care fetiţa a fost supusă – plângea de durere în timp ce Ionuţ Răusanu, concubinul mamei, o forţa să facă şpagatul sau îi împingea picioarele până în zona cefei. 26 de filmulețe și peste 70 de fotografii în care copila este torturată cu cruzime de cei care trebuiau să o apere și să o crească.
Zilele de 5 şi 6 mai au fost cele mai grele pentru micuţă. Cei doi agresori au băgat-o de mai multe ori în maşina de spălat şi în congelator. Pe lângă aceste agresiuni, Sophia a fost dată cu capul de gresie, muşcată în repetate rânduri şi bătută – scrie Ziarul de Iaşi.
„Având în vedere comportamentul violent recurent al inculpaţilor şi acceptarea de către aceştia a posibilităţii intervenirii decesului victimei M.S.E., consider că asfixierea cu apă a victimei s-a produs ca urmare a unei acţiuni intenţionate din partea inculpaţilor. Mai mult decât atât, exercitarea de acte de violenţă asupra victimei în timp ce s-au aflat în baie, precedate de alte acte de violenţă de intensitate ridicată (lovirea repetată cu podul palmei peste faţă, trântirea cu capul de dulap, ridicarea de picioare şi trântirea în mod repetat cu capul de gresie, muşcarea de picioare, strângerea cu mâinile de gât şi torace) urmate de asfixierea mecanică cu apă, ne duce la concluzia că aceştia au acţionat cu scopul suprimării vieţii victimei”, au concluzionat procurorii justificarea cererii de menţinere a celor doi în stare de arest.
Expertizele psihiatrice solicitate de procurori nu au identificat nicio afecţiune care să poată oferi vreo explicaţie comportamentului celor doi. Ei vor fi judecaţi în stare de arest, Tribunalul Iaşi urmând să stabilească primul termen al procesului.
Citeste mai mult: adevărul.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.