Viața după Gyuszi Balint… Ne-a rămas clubul și mai ales istoria lui, iar asta ne obligă





Nu este un secret pentru nimeni că am fost și voi rămâne un admirator al omului și antrenorului Gyuszi Balint. O știu cei care citesc Special Arad, cei care mă cunosc dar și cei care mă urmăresc pe rețelele de socializare.
E o asumare, tocmai pentru că Gyuszi Balint a făcut mult mai mult bine decât rău de când și-a preluat funcția de antrenor ale echipei UTA. Nu voi compara niciodată de unde a luat Balint echipa și unde a dus-o. Este clar că a avut un buget semnificativ mai mare decât cel pe care l-au avut Cristian Todea sau Ionuț Popa atunci când echipa era pe locul 13 în Liga 2, dar nu mai mare decât l-a avut Adi Mihalcea spre exemplu. Nu a fost un buget de primele două în liga secundă, dar a fost unul bun.
Cu ambiție, organizare și disciplină de fier, Gyuszi și băieții pe care i-a adus în vara anului 2019 la Arad au promovat după primul sezon. Cu greu, la ultimul meci, după un play-off total atipic, un play-off în care din 15 meciuri, pe niciunul nu l-a câștigat vreo echipă gazdă. Dar sunt convins că dacă nu venea pandemia, UTA lui Gyuszi Balint ar fi promovat atunci cu minim 12-14 puncte avans. Veți spune, unii dintre voi, că era o treabă ușoară, că i s-au oferit toate condițiile. Probabil, dar privind la alte cluburi cu bugete incomparabil mai mari, Petrolul, Universitatea Cluj și chiar defuncta Turris, se chinuie de ani de zile să facă pasul spre prima ligă și încă joacă la matineu. Deci nu era tocmai simplu…
A urmat un sezon de Liga 1 foarte ciudat, fără spectatori pe tot parcursul său, un an în care UTA a pierdut 11 meciuri din 20 pe propria arenă, dar a și câștigat 9 în deplasare, unele pe terenuri grele ca Dinamo (de două ori), CFR, Botoșani, Gaz Metan, Astra sau Clinceni. A terminat pe locul 8 campionatul, cea mai bună clasare din 1975 încoace a echipei arădene.
Știm ce s-a întâmplat în acest sezon, cu aceste ultime zece meciuri. Sunt, cred, cele mai ciudate zece meciuri din istoria acestei echipe. Din zece meciuri, cel puțin 8 au fost dominate autoritar de UTA, dar victoria lipsește de mai bine de trei luni. A fost ghinion, a fost lipsă de încredere, a fost lipsă de inspirație a lui Gyuszi Balint sau a fotbaliștilor Bătrânei Doamne, nu știm. Nimeni nu găsește explicații…
De ce îl admir pe omul și antrenorul Gyuszi Balint? Pentru că în ciuda celor scrise, de unii, pe tot felul de canale de comunicare, Balint rămâne acel om integru, elegant în vorbe și în port, cu o ambiție uriașă care poate a fost peste posibilitățile jucătorilor pe care i-a antrenat, nu neapărat a clubului.
S-au vorbit vrute și nevrute înainte și după plecarea lui Balint. A apărut în online varianta unei răfuieli cu Erico. Eronat, ca să fie tot cu e și r. Erico, în ziua plecării lui Balint de la echipă, a fost primul care l-a îmbrățișat și s-a rugat de el să rămână la Arad. S-a vorbit despre anumite conflicte cu alți jucători. Poate au fost, sau poate nu. Da, Gyuszi era coleric de multe ori. Striga la jucători, uneori scăpa printre dinți cuvinte mai neortodoxe care nu pot fi redate aici, dar o făcea pentru că el cerea mereu maxim de la echipa sa, de la fiecare jucător în parte. El nu accepta ca vreun jucător de-al său să nu pună capul în gheata adversarului dacă asta e benefic pentru echipă. El nu accepta ca vreun jucător al său să se lamenteze, să simuleze, să păcălească acest sport. A cerut mereu ca jucătorii săi să dea totul, iar atunci când vedea că nu o fac, ieșeau acele cuvinte de care spuneam mai sus. O facem și noi amatorii, indiferent de educație sau de statutul social, atunci când mergem la o miuță. Fotbalul nu se joacă la Scala din Milano, nici în sălile de teatru sau în galeriile de artă. Fotbalul cere sacrificii și tărie de caracter, iar dacă unii dintre jucători suferă la o primă înjurătură, locul lor nu e acolo, înseamnă că și-au greșit meseria…
Gyuszi Balint a fost catalogat ca un antrenor defensiv. Eronat și acest lucru. UTA în acest campionat este în primele 5 echipe din campionat la numărul de atacuri, la numărul de ocazii mari create, la posesie și la mingi recuperate în jumătatea adversă. UTA de astăzi este, ca joc, mult peste UTA din sezonul trecut chiar dacă numărul de puncte și clasamentul nu arată asta. Lipsa de rezultate a adus la acest deznodământ, la această plecare de luni la amiază după doi ani și jumătate petrecuți la Arad. Lipsa victoriilor a produs tensiuni între Balint și unii băieți din galerie, dar chiar și așa, Gyuszi nu a plecat din cauza acelor câteva înjurături de la finalul meciului cu Gaz Metan, ci a plecat pentru că energiile negative au cuprins clubului arădean în ultima perioadă, iar prin plecarea sa chiar el speră ca lucrurile să aibă o șansă să se îndrepte.
A fost, din punctul meu de vedere, cel mai profesionist antrenor pe care l-a avut UTA în ultimii 32 de ani, de la Revoluție încoace. Ca implicare, ca dedicare, ca ambiție, ca prestanță și chiar ca rezultate.
Da, putem aminti și momentele mai grele, înfrângerea cu Rapid din acel play-off de promovare, dar mai ales acel 0-6 cu Astra de la Arad. Au fost momente grele pentru club, pentru echipă, dar mai ales pentru el. Nu îl doare nimic mai tare decât o înfrângere a echipei sale. A redresat apoi echipa și, în toamnă, cu publicul alături, am văzut meciuri foarte bune contra unor echipe mai mari ca FCSB, Craiova sau chiar acel joc pierdut nemeritat cu CFR. Poate puțini știu că UTA a pierdut cu 6-0 chiar și în sezonul în care a devenit campioană, cu un an înainte de eliminarea Feyenoord-ului. A fost un 0-6 pe terenul lui Dinamo, rezultat venit la câteva zile după un 1-4 pe terenul Craiovei, dar și după acel 0-8 de la Varșovia în aceeași toamnă. Cu toate acestea, acea echipă avea să cucerească titlul și să scrie istorie contra campioanei Europei. S-a ales continuitatea și nu s-a greșit.
De ce am admirat munca lui Gyuszi Balint? Pentru că mi-a redat speranța că la Arad pot vedea fotbal de un nivel ridicat, pentru că m-a făcut să cred că acest club, această echipă, nu peste mult timp va juca în Europa. Pentru că pentru prima dată în viața mea, de când mă duc eu la meciuri, și sunt vreo 39 de ani, UTA a arătat ca o echipă care joacă de la egal la egal cu mai marile echipe ale României, că le poate domina, că merge peste ele.
Nu am văzut niciodată atâta ghinion la o echipă cum am văzut în aceste ultime trei luni la UTA. Nu am văzut niciodată atâtea greșeli de arbitraj în serie, cum am văzut în ultima perioadă împotriva arădenilor: penalty-urile acordate pentru FCSB, penalty refuzat la Craiova, penalty refuzat cu Gaz Metan, penalty refuzat la Rapid.
Pot accepta că Gyuszi Balint a plecat, pot accepta că poate era momentul să plece tocmai pentru a sparge acest ghinion care durează de atâta vreme, pot accepta că un antrenor este pasibil de demitere după 3, 5, 7, 10 meciuri fără victorie, dar mi-e greu să accept că un antrenor cum a fost Gyuszi Balint la UTA pleacă hulit de o bună parte dintre suporterii de la Arad.
E mult folclor în jurul acestei plecări. Gura lumii s-a dovedit din nou a fi foarte slobodă, dar ceea ce trebuie înțeles este că Gyuszi Balint nu a fost niciodată dușmanul acestui club, ci el a fost cel care probabil i-a făcut cel mai mult bine în ultimii 20 de ani și care și-a dorit mai mult ca oricare ca UTA să ajungă în play-off și să se bată cu „granzii” României.
A făcut și greșeli. Multe. Unele în momente importante, dar într-un exercițiu de imaginație, mi-ar plăcea ca Gyuszi să fi venit la UTA după ce a avut o experiență similară cu cea trăită aici la un alt club. Sunt convins că a învățat multe. Din păcate pentru noi, a plecat tocmai când le-a învățat.
Ca în viața oricărei echipe, antrenorii vin și pleacă, dar clubul rămâne. Au fost schimbați antrenori mult mai mari, asta e soarta lor și e un asumată de când își aleg această meserie. Sunt mereu cu bagajele făcute. UTA va continua cu sau fără Balint, iar istoria acestui club ne obligă, ne obligă să fim uniți și să sprijinim toată activitatea acestei echipe cu tot ceea ce putem fiecare. Altfel, ca de multe ori în trecutul nu prea îndepărtat, putem distruge încet dar sigur tot ceea ce s-a clădit. Trebuie să înțelegem că UTA de astăzi nu are, încă, condițiile de a-și propune obiective mari, că UTA de astăzi nu își permite să facă transferuri senzaționale, bugetul fiind limitat, că UTA de astăzi este o echipă medie din prima ligă.
Istoria acestui club, însă, îl obligă pe fiecare jucător care îmbracă tricoul roș-alb, pe fiecare antrenor, conducător sau fan, să își depășească condiția.
A sosit Ionuț Badea. Nu e nici Pep Guardiola, nici Klopp și nici măcar Dan Petrescu sau Răzvan Lucescu. Dar e un tip elegant, un teoretician bun care trebuie sprijinit să își poată pune în practică teoriile și să scoată echipa din această pasă neagră. Am auzit și am citit deja multe comentarii care-l contestă deși nici nu a apucat să debuteze pe banca Bătrânei Doamne. Acești contestatari, acești nemulțumiți, trebuie să înțeleagă că dacă Badea eșuează, el pleacă, dar cei care rămânem cu eșecul tot noi suntem.
Bine ai venit, Ionuț Badea! Succesul tău va fi, de fapt, al nostru.
Insuccesul nu îl iau, deocamdată, în calcul. Pentru că astăzi sunt pozitiv, și la propriu și la figurat.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)