Franțuzoaica Le Pen obţine un împrumut în valoare de 10,6 milioane de euro de la o bancă din Ungaria pentru finanţarea campaniei prezidenţiale





Candidata Rassemblement national (RN, extremă dreapta, fostul FN), Marine Le Pen, a obţinut un împrumut în valoare de 10,6 milioane de euro în vederea finanţării campaniei sale prezidenţiale, „din partea unei bănci europene”, declară preşedintele RN Jordan Bardella AFP. Acest împrumut corespunde „plafonului de cheltuieli autorizate”, „contractul a fost semnat şi avem fondurile”, a declarat AFP Jordan Bardella, care confirmă astfel o dezvăluire BFMTV.
Liderul interimar al RN şi trezorierul partidului, Kevin Pfeffer, au anunţat această „veste bună” membrilor formaţiunii.
„Acest împrumut, ştiţi, într-un context foarte dificil de însăprire a reglementărilor finanţării campaniilor şi de reticenţă a băncilor de a finanţa viaţa democratică a ţării noastre, ne va permite să abordăm liniştiţi ultima linie dreaptă a campaniei”, afirmă cei doi într-un e-mail transmis membrilor partidului, notează adevărul.ro.
Potrivit Le Monde, banca de la care Le Pen primește împrumutul este o bancă din Ungaria, deși nu se menționează care ar fi aceasta.
„Acest împrumut urmează să finanţeze Convenţia de la Reims, prevăzută sâmbăta viitoare, operaţiunea „5.000 de pieţe”, cu autobuze care să străbată întreaga ţară, şi reuniuni publice înrtr-o campanie „cât mai aproape de francezi, fără exces, dar cu mintea eliberată de căutarea fondurulor”, mai spune Pfeffer.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.