Procuroarea statului New York vrea să îi audieze pe Donald Trump şi pe copiii săi pentru o posibilă evaziune fiscală





Potrivit unui document al Curţii Supreme a statului New York semnat de procuroarea statului New York, Letitia James, fostul preşedinte Donald Trump şi doi dintre copiii săi, Ivanka şi Donald Junior, sunt chemaţi ca martori în ancheta de amploare lansată în martie 2019 privind o posibilă fraudă fiscală în cadrul grupului familial Trump Organization, transmite AFP, citată de Agerpres.
Informația a apărut inițial în ziarul Washington Post, pe 7 decembrie, după care, pe 20 decembrie, fostul preşedinte republican a depus o plângere împotriva procuroarei din New York, membru ales al Partidului Democrat, în încercarea de a-i bloca ancheta, acuzând-o de motivaţii politice.
Procuroarea statului New York suspectează de aproape trei ani Trump Organization că a supraestimat în mod fraudulos valoarea anumitor proprietăţi atunci când solicita împrumuturi de la bănci şi că a subestimat aceste proprietăţi în relaţia cu autorităţile fiscale pentru a plăti mai puţine taxe.
Eric Trump, un alt fiu al miliardarului republican şi vicepreşedinte al Trump Organization, a fost audiat în octombrie 2020.
Trump Organization este, de asemenea, ţinta unei anchete conduse de procurorul federal din Manhattan cu privire la suspiciuni legate de infracţiuni financiare şi fraude în asigurări.
Sursa: Agerpres
Comentariile portalului
Bună ziua. Nu vreți să vă spun eu?, că prea sunteți insistent. În apel, dr. Uzum a pierdut. Se așteaptă motivarea. Instanței. Pe de altă parye, (...)
Se stie bine; pe meleagurile mioritice are trecere cine striga mai tare. Mesajul rational prinde mai greu. Nasol va fi cand vor trebui gasite solutii la problemele care ne intereseaza (...)
Îmcep prin a vă spune că m-a bucurat comentariul dvs. Am avut, la un moment dat, tentația de a preciza că nu tuturor celor din diaspora le-am adresat aceste (...)