Franţa preia preşedinţia Uniunii Europene, iar masca de protecție redevine obligatorie în locurile publice
Franţa a preluat de la Slovenia, începând de sâmbătă, preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni, relatează Agerpres, citând AFP.
Pentru a 13-a oară acest rol îi revine Parisului, începând din 1958, şi prima oară din 2008.
În semestrul al doilea, rolul va reveni Cehiei.
Pentru a marca începutul preşedinţiei franceze, turnul Eiffel şi palatul Elysee – reşedinţa din Paris a şefului statului – au fost luminate cu culoarea albastră a Europei. În prima săptămână din ianuarie, zeci de alte monumente din Franţa vor fi scoase în evidenţă în acelaşi mod.
Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele celor 27 de state membre în faţa Comisiei Europene şi a Parlamentului European.
Tot de astăzi, purtarea măştii de protecţie redevine obligatorie în toate locurile publice din Franța, informează Europa FM.
Conform unui decret, măsura se aplică tuturor persoanelor cu vârsta de cel puțin 6 ani, inclusiv în transportul public, în incintele sportive şi în lăcaşurile de cult.
În Franţa, unde un nou record de 200.000 de cazuri în decursul a 24 de ore s-a înregistrat miercuri, discotecile rămân închise cel puţin în primele trei săptămâni din ianuarie.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)