Mai un pas și gata! Centura ocolitoare a orașului Curtici va fi dată în curând în folosință





Centura ocolitoare a orașului Curtici este un proiect important primarul Bogdan Ban. În urmă cu aproximativ patru ani au avut loc primele discuții, iar de atunci și până în prezent au urmat multe hârtii completate și luni de zile de muncă în care toată lumea și-a dat silința ca rezultatul final să fie cel mai bun. Reamintim că primul strat de asfalt a fost turnat încă din aprilie, iar de atunci și până acum s-a reușit finalizarea lucrărilor.
„Astăzi mi s-a împlinit un vis.. În urmă cu patru ani am crezut că este doar un vis, pornit de la o simplă discuție cu un prieten vechi, Sergiu Bîlcea. Astăzi, după atâția ani, multă muncă, emoții și probleme rezolvate, alături de colegii din primărie și partenerii de la Consiliul Județean Arad, am reușit să facem recepția la terminarea lucrărilor la Centura ocolitoare nord-sud a orașului Curtici.
Până la sfârșitul acestui an sper să reușim să parcurgem etapele premergătoare dării în folosință a acestui tronson de drum prin care vom devia traficul greu din centrul orașului Curtici. Un proiect greu, o provocare, multe obstacole, dar în final am reușit să realizăm acest proiect important din bani europeni. Mulțumim Sergiu Bîlcea pentru că ai fost alături de curticeni pentru a se putea bucura de prima centură ocolitoare a orașului Curtici! Mulțumim domnule președinte Iustin Cionca și întregii echipe din cadrul CJ ARAD pentru încrederea de a lua ca partener orașul Curtici în acest proiect important atât pentru noi cât și pentru județul Arad! Mulțumesc colegilor din cadrul Primăriei Orașului Curtici pentru munca depusă și pentru ambiția de care ați dat dovadă pentru realizarea acestui proiect!”, a scris primarul orașului Curtici, Bogdan Ban, pe pagina sa de Facebook.
În paralel, în orașul Curtici au loc mai multe lucrări care ar putea fi gata chiar până la finalul anului sau la începutul anului viitor. Astfel, în curând, curticenii se vor putea lăuda și cu o creșă nouă unde în prezent se lucrează la montajul geamurilor, cu un sediu extins al primăriei și cu rețea de canalizare pe strada 1 Decembrie.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)