PNL Arad: Deputatul liberal Glad Varga a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism




Deputatul arădean liberal Glad Varga a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism. Acesta susţine că în noua calitate se va implica în promovarea legislației care să sprijine antreprenorii, promovând măsuri care să ducă la eliminarea birocraţiei.
„Vreau să le mulțumesc colegilor pentru votul acordat. Pe lângă activitatea pe care o desfășor în cadrul Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, mă voi implica în promovarea legislației care să sprijine antreprenorii. Avem nevoie de măsuri care să elimine birocrația, de la înființarea unei firme până la desfășurarea activității în sine. Eliminarea hârtiilor plimbate de la un ghișeu la altul este o prioritate putând face acest lucru dezvoltând în cel mai scurt timp digitalizarea. România se situează pe locul 55 în lume în ce privește ușurința de a face o afacere, şi cred cu tărie că împreună putem face diferența, accelerarea procesului de digitalizare va aduce cu siguranță noi provocări în rândul antreprenorilor”, susţine deputatul liberal arădean Glad Varga.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)