Medicul Irinel Popescu, trimis în judecată pentru că ar fi încercat să-i mituiască pe procurorii DNA





Medicul Irinel Popescu, director al Centrului de Chirurgie Generală si Transplant Hepatic „Dan Setlacec”, din cadrul Institutului Clinic Fundeni Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru că ar fi încercat să mituiască procurori din cadul DNA pentru a nu îl trimite în judecată într-o altă cauză, informează Adevărul.
Irinel Popescu este acuzat de dare de mită alături de o altă persoană, administrator al unei firme, anchetată pentru complicitate la această infracţiune.Cei doi vor fi judecaţi de Tribunalul Bucureşti.
„În intervalul decembrie 2017 – februarie 2018, inculpatul Popescu Irinel, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi promis că va oferi suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, învestite cu instrumentarea şi soluţionarea unor cauze în care acesta ar fi fost vizat. Inculpatul ar fi fost dispus să ofere anchetatorilor suma de bani menţionată mai sus, pentru ca în cauzele respective să se dispună măsuri procesuale favorabile acestuia (în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri asigurătorii) şi în final soluţii de netrimitere în judecată”, transmite DNA. Ulterior acestor tentative, pe 31 martie 2021, medicul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
sursa: Adevarul.ro.
Comentariile portalului
Inchiziția a fost acum sute de ani. Suntem în 2025, cu pretenții de lume civilizată, evoluată.... inclusiv evoluată încât să nu vă adresați unei persoane pe care (...)
Da. Dar încă nu se știe data exactă. Aici aveți poziția centrului comercial: https://specialarad.ro/mesajul-conducerii-agora-mall-incendiu-sambata/
Identic cu ce face aialalta mizerie la FCC Icim...