Scandal imens la Arhiepiscopia Aradului! Evaziune fiscală, management prost sau furt de 5 miliarde de lei!?





Informațiile Special Arad, în privința lipsei unor sume mari de bani din biserica arădeană, se confirmă. Astfel, într-o ședință lărgită a conducerii Arhiepiscopiei Aradului s-au tras pumni, la figurat bineînțeles, s-a ridicat vocea peste măsură și s-au adus acuze dintre cele mai grave. Motivul: nu se găsesc (deși unii știu bine în ce buzunare se găsesc…) cinci miliarde de lei vechi din conturile Casei de Ajutor Reciproc a preoților din Arad!
Ieri, joi, într-o ședință maraton,
care s-a întins pe câteva ore bune și în care au fost discutate mai multe aspecte, membrii Consiliului de conducere al CAR au fost luați la întrebări deși… mai mult s-au acuzat ei singuri, unii pe alții. Au participat, printre alții, Înalt Preasfințitul Timotei – Arhiepicop al Aradului, fostul președinte al CAR – Iacob Bupte, actualul președinte al CAR, Teodor Faur, fosta contabilă – Zlatinca Onin, protopopii din Arad, Ineu, Lipova și Sebiș, actualul revizor contabil – Florin Neagoe și Angela Borteș – contabilă șefă.
În prezența celor amintiți, Iacob Bupte (fost președinte CAR) a fost acuzat de Teodor Faur – actual președinte – că a manageriat prost activitatea acestei organizații, „cheltuindu-se mai mult decât era nevoie”. La rândul său, Bupte a dat vina pe alții, susținând că „n-a fost informat și n-a cunoscut situația financiară a CAR (o Doamne, ce pueril!!!! – n.red.)”.
Patru au fost capetele de acuzare importante,
discutate și notate în procesul verbal de ședință, acuzații la care în cel mai scurt timp factorii de decizie (sau procurorii, mai știi!?…) din Arhiepiscopia Aradului trebuie să răspundă. Iată-le, punctual, ca să nu fim noi înțeleși greșit: 1. De ce membrii Consiliului de conducere CAR și-au dat salarii fără aprobare (în acest sens nu există niciun proces-verbal care să conțină așa ceva), cu atât mai mult cu cât aceștia aveau dreptul la o indemnizație simbolică, nicidecum la sume imense?; 2. Cu ce drept, membrii aceluiași Consiliu și-au dat prime și al 13-lea salariu? Între altele, trebuie să spunem că la un moment dat, vicarul Iacob Bupte a încasat al 13-lea salariu și de la Parohia Micălaca Veche, și de la Arhiepiscopia Aradului, și de la CAR!!!; 3. Unde sunt cinci miliarde de lei? Unde?; 4. De ce în contul bancar al CAR figurează o sumă, iar în actele contabile ale CAR apare o sumă mai mică cu un miliard de lei?
Trebuie subliniat că modul în care
fostul vicar Iacob Bupte i-a predat președinția CAR lui Teodor Faur este unul care seamănă foarte tare cu modul de lucru al șefilor Cosa Nostra… În tăcere, fără să știe prea multă lume și, probabil, fără proces-verbal de predare-primire, Faur a preluat președinția și actele CAR de la Bupte. Mișcarea, „comisă” pentru a nu se face mare tam-tam pe lipsa celor cinci miliarde de lei, era la vremea respectivă – susțin sursele noastre din Arhiepiscopie – făcută între „frații Bupte și Faur”. Ultimul ar fi trebuit să continue activitatea primului și să nu răsufle nimic din interiorul CAR. Însă, între timp, cei doi s-au certat, iar acum se războiesc… sub directa „oblăduire” a Prea Înaltului…
Revenim.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)