Teama „drobului de sare” pune din nou la pământ un arbore sănătos din Arad





Anumite specii de arbori sunt considerați specii protejate, existând o legislație specială pentru tăierea lor, sau chiar împotriva tăierii lor. Așa e și cazul nucilor. În stilul deja caracteristic al administrației locale arădene, lucrurile nu par să fie atât de clare când vine vorba de decizia de a tăia un arbore.
De multe ori, de gura unora sau a altora, mai ales după incidentele provocate de furtuna din 2017, administrația locală face exces de precauție când vine vorba de siguranță și începe să ne amintească de povestea drobului de sare scrisă de cineva cu nume parcă predestinat… Ion Creangă. Un exemplu notoriu a fost chiar în anul menționat când, fără niciun aviz, mai mulți copaci perfect sănătoși (foto de mai jos) au fost puși la pământ pe strada Nicolae Grigorescu, ceea ce a dus apoi la amenzi considerabile pe care municipalitatea a trebuit să le achite Gărzii de Mediu. De atunci, incidente de acest fel (lipsă de autorizație) s-au întâmplat tot mai rar, însă asta nu a însemnat că masacrarea arborilor în oraș s-a încheiat. Avem situații numeroase în care arbori aparent sănătoși au fost marcați ca apoi să fie tăiați.
Un astfel de incident s-a întâmplat chiar în această dimineață, în spatele cinematografului Dacia, unde muncitorii de la Gospodărirea Comunală s-au apucat de tăiat un nuc (încă o dată: un arbore protejat de lege).
Aici trebuie să facem o paranteză și să relatăm și incidentul din urmă cu aproximativ o lună. Contactați de un locatar care era convins că arborele acesta reprezintă un pericol din cauza direcției în care a crescut, muncitorii de la Gospodărire s-au deplasat pentru a îl toaleta. Acțiunea de atunci s-a lăsat însă cu un adevărat tărăboi în rândul celorlalți locatari, care credeau că se dorește tăierea lui. Dar muncitorii au tăiat câteva crengi și au plecat.
Toaletarea nu a fost însă îndeajuns, se pare, întrucât luna aceasta arborele a fost marcat, iar astăzi a fost tăiat complet. Totuși, ne punem întrebarea de ce, întrucât bucățile de lemn tăiate – se vede clar în fotografiile de mai jos – erau crude. Lemn sănătos. Atunci de ce s-a recurs la această acțiune? Din același motiv: că nucul era înclinat, iar un locatar și-a exprimat în continuare teama că va cădea cândva, într-o furtună, deși ceilalți locatari susțin că înclinația respectivă era aceeași de ani de zile (mai mult, arborele oricum era alipit de acoperișul construcției metalice care adăpostește pubelele de gunoi, deci un plus de susținere).
Că tăierea are de a face cu teama unei eventuale căderi ne-a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, care ne-a transmis următoarele: „Primăria Arad a fost sesizată cu privire la faptul că respectivul nuc este înclinat și prezintă riscul prăbușirii”, ne-a explicat Ralu Cotrău. Dar stăm și ne întrebăm: doar pentru că un arbore nu a crescut la 90 de grade față de sol, înseamnă automat că acesta e un pericol? Vă îndemnăm la un exercițiu: numărați câți arbori au crescut în astfel de forme pe raza municipiului și cântăriți dacă sunt ei periculoși ori nu. Iar apoi gândiți-vă la poluarea pe care o emană mașinile în orașul acesta și amintiți-vă că este demonstrat fără doar și poate că arborii sunt plămânii planetei.
În încheiere, nu putem să nu ne gândim la alte exemple, din alte zone, în care se face tot posibilul de a ține în viață un arbore cârn.
Un arbore cu o formă complet atipică, susținut cu un pilon și integrat frumos în peisaj, în Cetatea din Târgu Mureș:
Un brad înclinat direct către biserica din satul Dănulești, comuna Gurasada, județul Hunedoara:
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)