Și-a vândut nepoatele pentru doi bani de aur. Minorele de 9, respectiv 12 ani, au fost căsătorite cu forța





Și-a vândut nepoatele de 9, respectiv 12 ani pentru doi galbeni din aur. Adică aproximativ o mie de euro de fiecare copilă. Este gestul revoltător al unei bunici din Mehedinți, care a decis să-și căsătorească forțat nepoatele pe care le avea în grijă. Femeia este cercetată acum de poliție, iar minorele au ajuns într-un centru de plasament.
Cele două fete locuiau cu bunica. La începutul acestei săptămâni însă, vecinii au anunțat Protecția Copilului după ce ar fi aflat că femeia și-ar fi vândut nepoatele.
Adrian Bidilici, director DGASPC Mehedinți: Este vorba despre două surori, una de 9 ani și cealaltă de 12 ani, căsătorite contra unor sume de bani, mai exact un galben. Asta ni s-a spus din declarațiile fetițelor și a bunicii. Una cu forța în Dolj, cealaltă căsătorită în localitatea Motru. Între timp, cea căsătorită în localitatea Motru, vorbim de minora de 12 ani, s-a și întors la domiciliul bunicii din cauza faptului că era bătută, spune ea, de familia în care ajunsese.
Un galben este de fapt un ban de aur și valorează aproximativ o mie de euro. Pentru această sumă, fetele au fost luate de acasă și căsătorite cu forța.
Gabriela Ciocioană, purtător de cuvânt IJP Mehedinți: Cele două minore au fost prezentate serviciului de medicină legală Mehedinți, efectuându-se cercetări în vederea examinării pentru stabilirea situației de fapt. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și agresiune sexuală.
Fetele erau crescute de bunică întrucât nu au tată, iar mama lor are probleme psihice.
Sursă Digi24
Comentariile portalului
La Liceul din Ineu cand ajungeti?!
Da, dupa primul tur asa parea ca e democratie dar au urmat cele doua saptamani dintre si turul 2... vedeti acum ce zic diversi oficiali din SUA mai nou si din (...)
Intrebare pentru sustinatorii AUR, POT si SOS. De ce n-ati iesit la vot anul trecut...? Au fost alegeri locale, unde prezenta pe municipiu a fost de 38,03% si la nivel de (...)