Pompierii voluntari din Olari, Macea și Hășmaș au primit cadou o autospecială și echipamente
Comunicat. O echipă a Asociației Pompierilor ,,Misiuni Umanitare” din Calvados, Franța, și primarul comunei Olari, Petru Răuț, au fost primiți astăzi la Consiliul Județean Arad de președintele Iustin Cionca.
Pompierii din Franța au donat Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din Olari o autospecială pentru stingerea incendiilor, dotată corespunzător, cu o capacitate de 3000 litri, precum și echipamente pentru 100 de voluntari de la Olari, Macea și Hășmaș. Pompierii din Franța au instruit pompierii voluntari din Olari timp de șase zile.
,,În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, le-am mulțumit pompierilor din Franța pentru efortul de a fi alături de colegii de la Olari și i-am felicitat pentru că își fac timp să dăruiască celor din jur. Voluntariatul este o formă de umanitate care sper să devină o practică frecventă și la noi în țară”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
La întâlnire au mai participat preotul ortodox din comuna Olari, dr. Călin Dragoș și conducătorul SVSU Olari, Andrei Cușmoiu, iar din partea Consiliului Județean Arad, dr. Andrei Ando, directorul executiv al Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)