Sergiu Bîlcea, mesaj pentru USR: „Guvernarea nu este o joacă”
Deputații Glad Varga și Sergiu Bîlcea au prezentat în cadrul unei conferințe de presă punctul de vedere al PNL față de criza politică generată de USR, PSD și AUR. Sergiu Bîlcea a acuzat construirea unei noi majorități formate din cele trei partide.
„Votul USR este greu de explicat, pentru că majoritatea punctelor din moțiune se referă la miniștrii USR și dau dreptate premierului Cîțu, care i-a demis. USR ar trebui să înțeleagă că guvernarea nu este o joacă, avem o criză pandemică peste care se suprapune acum o criză politică. Ei ar trebui să renunțe la ipocrizie, este greu să explice cum vor reuși să negocieze cu Florin Cîțu președinte al PNL, dar nu pot să negocieze cu Florin Cîțu prim ministru. Personal, doresc refacerea alianței cu USR, dar trebuie să revină cu picioarele pe pământ. Decizia președintelui de a da timp de gândire partidelor pentru o poziție responsabilă este una corectă”, a declarat deputatul Bîlcea. Întrebat în legătură cu oportunitatea alegerilor anticipate, acesta a spus că, în condițiile crizei sanitare nu le consideră oportune.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
==TRIST DAR ADEVARAT -- SUSTZINUT DE TOATE DATELE STATISTICE ==ARADUL A DECAZUT LA NIVELUL ORASELOR MICI DIN BARAGAN SI OLTENIA == TRIST IMBATRANIT JEFUIT CONSTANT DE HAHALERELE FANARIOTE LOCALE CU SPITALE (...)
Iara ia rivis lucrarea :))))
== FETELE SE URCA PE BASCULANTE PE 7000-9000 LEI/LUNA IN MANA SI PUTORILE SE FAC POLITZAI PE 4000 LEI/LUNA == CAT DE PROST POTZI SA FI ? == SCARBA MI E -- CURIER (...)