Nu eu, el este cel care insistă.
Nu trece vreo săptămână fără să posteze pe FB câte o poză în care se imaginează pesemne Gerard Depardieu încrucișat cu Brad Pitt. Câteodată cu soția, dar de cele mai multe ori singur, de preferință în mașină. Nu orice mașină desigur, după interior bănuiești o limuzină sau un SUV de lux. Textele care însoțesc aceste poze, de fapt pozne de copil îmbătrânit în rele, sunt scurte și fără importanță. Bine că sunt scurte, așa scapă de problema limbajului, pe urmă oricum ceea ce doresc să spună este evident din fotografie: Gheorghe Falcă este tare și mare și se simte bine.
N-ar fi nicio problemă dacă Domnul Falcă ar fi un cetățean oarecare din Arad. Îmbogățit din afaceri mai mult sau mai puțin onorabile, mai mult sau mai puțin pe lângă lege. Numai că Domnul Falcă stăpânește politic în Arad de peste două decenii, iar de la cineva care se crede politician, reprezentant al dorințelor și speranțelor celor care l-au ales, ne-am aștepta la altceva. La mai multă știință, seriozitate și responsabilitate, cum ar veni.
În fond, Domnia sa se pretinde mai mult decât o vedetă de Facebook. Sau mai puțin, depinde de unde privești lucrurile. Însă așa amestecate îți lasă un gust amar în gură. Să nu faci nimic pentru oraș în timp ce te crezi arbitrul bunului simț, al modei și al bunelor maniere, este nițel cam tras de coadă. Să ai probleme cu pluralul și cu despărțirile merge pentru o pipiță care se vinde pe diferitele site-uri de socializare, dar dă ca naiba la un om de la care se cere acțiune responsabilă, ca să nu-l cităm din nou pe clasicul Petre Roman, de o vreme un model pentru astfel de comportamente.

Orașul în care Gheorghe Falcă a devenit vicepreședinte la județ în 2000 arată ca dracu, ca să-l cităm exact de data aceasta pe marele înaintaș. Nu e nicio exagerare aici, Gheorghe Falcă s-a trezit politician în PD-ul lui Petre Roman, preluând demagogia goală a lui Petrică, dar învățând mult mai multe din lipsa de scrupule a lui Traian Băsescu. E doar o mică nepotrivire privitoare la faptul că ăștia doi știau măcar să scrie și să vorbească. Mai precis, să vorbească.

Revenind la oraș, în 20 de ani am ajuns mai rău ca înainte și avem toate speranțele ca în viitor să fie și mai rău. Investițiile lipsesc, lucrările sunt făcute pentru clienți – că prieten la nivelul acesta nu există -, banii se împrăștie pe prostii sau umplu buzunarele celor de care depinde să rămânem ceea ce am fost mai înainte sau mult mai puțin decât atâta. Cultura a coborât la nivelul manelelor și al chefurilor între amici, Cetatea e ciorapul politicii din Arad în care ne mirosim reciproc, turismul, cu tot potențialul uriaș – oraș istoric, cu evenimente pe măsură lângă o zonă viticolă de mare tradiție, fără să mai vorbim de potențialul de apă termală exploatată de comune și orășele din vecini – n-a făcut un pas înainte, orașul devenind o localitate second-hand care trăiește din trecut în umbra otrăvitoare a Timișoarei iar mai nou și a Oradiei.

În democrație, responsabili pentru ce se întâmplă într-o comunitate sunt cei aleși de această comunitate. Nu te poți ascunde la infinit în spatele vorbelor goale sau după gesticulații infantile. Fiind într-un post decisiv, oamenii cu care te-ai înconjurat, cei pe care i-ai promovat reprezintă oglinda personalității tale. Dacă ești voluntarist și orgolios, limitat și fricos în același timp, te vei înconjura cu yesmeni, cu lingăi, cu oportuniști fără nicio dimensiune reală, dar gata să sară pe ciolan. Nu poți arunca vina pe ei, tu i-ai făcut, pe tine te reprezintă, chiar dacă tu te faci că te pierzi în treburi mărețe la Bruxelles sau la București.
Faptul că orașul, după un an de la alegeri, nu are decât un singur viceprimar în loc de doi, așa cum prevede legea, este simbolic din acest punct de vedere.

Nu e niciun secret, variantele propuse – fie că a fost vorba de Alexandru Mészár sau Cristian Galea – nu i-au convenit playboyului-politican de Arad. Și nu i-au convenit dintr-un singur motiv: nu erau ca oamenii cu care s-a înconjurat și obișnuit de peste două decenii. Nu erau niște oportuniști fără nicio calitate, niște slugoi gata să accepte orice pentru un os în plus. Reprezentau – și încă reprezintă – exact ceea ce nu este Gheorghe Falcă: oameni, mai mult sau mai puțin implicați, sinceri în crezul lor că vor putea contribui la bunăstarea orașului și a locuitorilor săi. Și mai ales și de neiertat: oameni independenți, cu voință proprie, cu gânduri și sentimente pe care nu le ascund de teama să nu fie admonestați de șef.

Sau dacă vrem să fim și mai tranșanți: de fapt reprezentau concurența sau mai bine spus alternativa la comportamentul rigid, autoritar și lipsit de orice dimensiune de înțelegere pentru ceea ce nu servește propriul interes al omului providențial. Din păcate marea majoritate a consilierilor, aleși și propuși pe aceste criterii, indiferent din ce partid făceau parte, s-a simțit și ea amenințată de aceste calități neobișnuite în regimul Falcă, făcând tacit jocul playboyului de Bruxelles.

În încheiere doar atât: la sondajul nostru jucăuș privind cine ar fi cel mai bun viceprimar, dacă tot s-ar alege odată, cele mai multe voturi – încă odată, sondajul este neserios și neștiințific – le-a primit consiliera Csilla Aur de la PSD.

Te pomenești că nu va trece moțiunea de cenzură de mâine…