Parlamentul a decis: consumul de băuturi alcoolice va fi permis pe stradă în anumite situații
Camera Deputaților a decis marți, în calitate de for decizional, cu unanimitate de voturi (289), să introducă anumite excepții de la obligația primăriilor de a interzice comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în locurile pentru adunările publice. Cu alte cuvinte, în anumite situații, precum locurile publice în care se organizează spectacole de revelion, nu va fi interzisă.
Potrivit proiectului, primăriile sunt obligate: „să interzică desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, în imediata apropiere sau, când consideră necesar, chiar în întreaga localitate, pe toată durata acestora, cu excepţia spaţiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea revelionului, zilelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum şi a perimetrelor special amenajate şi delimitate unde se desfăşoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat”.
Sursa: stiripesurse.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)