Rockereală ca-n vremurile bune, la FlexFest. Moby Dick a „rupt scena” în prima zi de festival | Foto





Acea eră în care puteai „citi” din prima preferințele muzicale ale indivizilor după vestimentație pare, în ziua de azi, ca „Balena albastră” în vremea lui Coviduț: extinctă. Nu s-a dus totul, însă, pe apa sâmbetei, în special în sfera rock. Despre rockeri se știe că sunt consecvenți, iar dacă le dai „combustibilul” necesar, flama se reaprinde, spiritele explodează și vezi, din nou, doar negru în fața ochilor. Așa cum s-a întâmplat, ieri, la FlexFest, în prima seară a festivalului.
La 11 ani distanță de la ultimul concert la Arad, legendara trupă din Ungaria, Moby Dick, a revenit în orașul nostru să „învârtă praful negru” și să repornească acel nenorocit de „carusel ruginit” (după cum spun și versurile piesei „Körhinta”), spre bucuria frenetică a rockerilor înrăiți din zonă, români și maghiari deoportivă. Moby Dick este cea mai veche trupă de metal din Ungaria, formată în 1981, de 40 de ani fiind în prima linie a scenei thrash metal din țara vecină. Ultima dată, trupa a cântat la Arad pe 17 decembrie 2010, la un concert caritabil în Sala Polivalentă.
Maghiarii au fost capetele de afiș ale primei seri la cea de-a treia ediție a festivalului de rock extrem de extrem FlexFest, însă aceasta nu a fost singura trupă care a încins spiritele la ștrandul Neptun, lângă terasa care dă numele evenimentului.
Neanunțată din timp, a „intervenit” pe scenă, pe ultima sută de metri, și trupa timișoreană Eliptica, fiind urmată de trupa bulgară Magnetic, maghiarii Heedless Elegance și românii Necrovile.
„Explozia neagră”, ca-n vremurile bune, continuă astăzi și mâine, cu trupele Nervosa din Brazilia, Crossbone din Albania, Desecrate din Italia, Sacrificial Slabs din Marea Britanie, trupa brașoveană False Reality (sâmbătă), trupa arădeană Sur Austru, Dishonored din Bulgaria, Zivatar din Ungaria, Jind și orădenii Steambreather (duminică).
Trebuie precizat că, așa cum au promis organizatorii, calitatea instalației de sunet (asigurată de Meyer Sound) este una de excepție.
Publicul are parte, pe lângă muzică grea, și de standuri cu suveniruri, CD-uri, accesorii, tricouri și hanorace personalizate cu siglele trupelor invitate și ale altor legende ale rockului dur, precum și standuri cu mâncare și băuturi.
Concertele încep la ora 18, prețul unui bilet pe zi fiind 60 lei, la intrare sau online, pe iabilet.ro.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!