Centru sportiv și de agrement privat, pe un hectar și jumătate, la ieșirea din Arad
Comunicat Consiliul Județean Arad. Un nou centru sportiv și de agrement se va înființa la Arad. Acesta va fi amplasat la ieșirea din Arad, spre Iratoșu, pe o suprafață de 15.000 mp (1,5 ha).
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a transmis astăzi către primarul municipiului avizul tehnic al arhitectului șef al județului Arad. Avizul este necesar pentru documentația tehnică în vederea realizării proiectului.
„Susțin inițiativele și nevoile investitorilor, mai ales când este vorba despre proiecte în beneficiul comunității. Alături de eforturile administrației, mediul privat are un rol major în dezvoltarea județului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Planul Urbanistic Zonal al centrului sportiv și de agrement urmează să fie aprobat de Consiliul Local al municipiului Arad. În perioada următoare, se va solicita certificatul de urbanism în vederea elaborării documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)