Euro a scăzut, după două luni, sub 4,92 lei





Cursul euro a scăzut marți, după mai bine de două luni, sub pragul de 4,92 lei.
Odată atins ultimul record de 4,9283 lei, în data de 14 iulie, leul a cunoscut nouă ședințe consecutive de apreciere.
Luni seară cotațiile au atins pe piețele externe un minim de 4,914 lei, iar tranzacțiile din piața locală s-au realizat în culoarul 4,918 – 4,922 lei. BNR a stabilit o medie de 4,9194 lei, față de 4,9208 lei, în ședința precedentă.
Perechea euro/dolar fluctua între 1,1770 și 1,1812 dolari, valori apropiate de cele de luni. Investitorii așteaptă declarațiile care vor fi date la finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se desfășoară marți și miercuri.
Moneda elvețiană s-a consolidat în jurul pragului de 1,8 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să crească de la 4,5451 la 4,5481 lei.
Lira sterlină era stabilă față de euro iar cursul ei a crescut ușor de la 5,7543 la 5,7550 lei.
Uncia a scăzut marți la 1.794 – 1.800 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 242,5619 la 241,2482 lei.
Debutul unei noi perioade de formare a rezervelor minime obligatorii a împins în sus dobânzile interbancare
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,51 la 1,52%, după ce săptămâna trecută ele au stagnat la 1,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni a revenit de la 1,75 la 1,76%.
Monedele din regiune continuau să piardă teren față de cea unică. Media celei poloneze s-a depreciat de la 4,5858 la 4,5954 zloți/euro iar a celei maghiare de la 361,48 la 361,80 forinți/euro.
Respingerea de către Amazon a unei informații de presă conform căreia platforma va accepta plăți cu criptomonede până la sfârșitul anului, a provocat deprecierea monedelor digitale.
Bitcoin a crescut luni seară la 40.500 dolari, însă marcările rapide de profit au făcut ca prețurile să coboare la 36.400 – 38.100 dolari. La rândul său ether a alunecat de la 2.400 la 2.150 – 2.280 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)