Jurnalistul Reuters Danish Siddiqui a fost ucis în timp ce acoperea o confruntare între forțele de securitate afgane și talibani
Fotoreporterul Reuters, Danish Siddiqui, a fost ucis vineri în timp ce acoperea o confruntare între forțele de securitate afgane și luptătorii talibani în apropierea unui punct de frontieră cu Pakistanul, a transmis un comandant al forțelor de securitate afgane, potrivit Reuters.
Forțele speciale afgane s-au luptat pentru a recupera zona principală a pieței Spin Boldak din orașul cu același nume situat în sudul provinciei Kandahar, atunci când jurnalistul Siddiqui și un ofițer afgan au fost uciși în ceea ce autoritățile afgane au descris drept un schimb de focuri.
Siddiqui a fost încorporat în calitate de jurnalist care asistă forțele de securitate afgane pe teren la începutul acestei săptămâni. Acesta a relatat despre luptele dintre comandanții afgani și luptătorii talibani.
„Căutăm urgent mai multe informații și lucrăm cu autoritățile din regiune”, au transmis președintele Reuters Michael Friedenberg și redactor-șef Alessandra Galloni într-un comunicat, precizând că „Danish a fost un jurnalist remarcabil, un soț și un tată devotat, dar și un coleg mult iubit. Gândurile noastre sunt alături de familia sa în acest moment cumplit”.
Jurnalistul Danish Siddiqui a raportat vineri dimineață că a fost rănit în braț de o schijă în timp ce raporta despre ciocnirile dintre talibani și forțele de securitate. Acesta a fost tratat și își revenise când luptătorii talibani făcuseră pasul înapoi în confruntarea din zona pieței Spin Boldak.
Când talibanii au atacat din nou, Siddiqui vorbea cu negustorii din piață, a spus un comandantul al forețelor de securitate afgane , care a solicitat să nu nu îi fie dezvăluită identitatea înainte ca Ministerul Apărării din Afganistan să facă o declarație.
Reuters a precizat că nu a putut verifica în mod independent detaliile atacului talibanilor.
Ambasadorul Afganistanului în India, Farid Mamundzay, a declarat că este „profund întristat de vestea că prietenul său Danish Siddiqui a fost ucis pe frontul din Kandahar”, notează digi24.












Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)