luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Două cutremure au avut loc în România duminică dimineață. Ce magnitudine au avut

    de - | 20 iunie 2021, 2:19 PM | Naţional

    0

    Două cutremure, cu magnitudini de 3 şi 3,3, au avut în judeţele Buzău şi Vrancea, duminică dimineaţa. Activitatea seismică în România a fost relativ ridicată în această perioadă, în condiţiile în care numai în această săptămână – 14 – 20 iunie – au avut loc 17 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,4 pe Richter, iar de la începutul acestei luni, în România s-au produs 23 cutremure.

    Două cutremure cu magnitudini de 3 şi, respectiv, 3,3 pe scara Richter s-au produs duminică dimineaţa în zona seismică Vrancea, primul fiind localizat în judeţul Buzău, iar cel de-al doilea în Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

    Primul seism, cu magnitudinea 3 din judeţul Buzău, s-a produs la ora locală 2:31, la o adâncime de 143 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 68 km est de Braşov, 82 km nord-est de Ploieşti, 111 km sud de Bacău, 123 km vest de Galaţi, 123 km vest de Brăila şi 134 km nord de Bucureşti.

    Cel de-al doilea cutremur, de 3,3 pe Richter, a avut loc la ora locală 7:50, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 74 km şi la 77 km sud de Bacău, 94 km est de Braşov, 110 km nord-vest de Galaţi, 116 km nord-vest de Brăila, 118 km nord-est de Ploieşti, 157 km sud-vest de Iaşi şi 168 km nord de Bucureşti.

    sursa: stirileprotv.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.