Accident grav provocat de un tânăr de 18 ani la volanul unui Volkswagen!





Un tânăr bihorean, în vârstă de 18 ani, posesor al unui permis de conducere eliberat anul acesta, a provocat un accident rutier grav pe DN 76.
Potrivit Ioanei Lascău, ofiţer de presă al Poliţiei Bihor, accidentul a fost anunţat chiar la miezul nopţii. Tânărul abia ajuns la vârsta majoratului, domiciliat în comuna Finiş, era la volanul unui Volkswagen, pe DN 76, direcţia Ştei – Beiuş, când, într-o succesiune de curbe la dreapta şi la stânga, de pe raza localităţii Petrileni, a pierdut controlul asupra maşinii, scrie ebihoreanul.ro.
„A pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Câmpani”, a declarat Lascău, duminică, pentru BIHOREANUL. Cel de-al doilea şofer conducea regulamentar un Audi.
Impactul frontal între cele două maşini a fost puternic, ambele fiind serios avariate. Mai grav este că şase persoane au fost rănite.
O femeie în vârstă de 51 de ani, pasageră în Audi, a suferit răni grave şi a fost transportată la spital. De asemenea, o altă pasageră din această maşină, o femeie de 35 de ani, s-a ales cu răni uşoare, la fel cum s-a întâmplat cu cei doi şoferi şi cu doi minori, de câte 16 ani fiecare, aflaţi în maşina condusă de băiatul de 18 ani.
Foto: ebihoreanul.ro
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)