Viitoarea Simona Halep a jucat, poate, la Arad… Turneul Tennis Europe, desfășurat la baza TenisProfi, o reușită / GALERIE FOTO





Timp de mai multe zile, „crema” tenisului tricolor la categoria 12 ani și-a dat întâlnire la Arad, pentru turneul de nivel I Tennis Europe, HAI Cup, organizat de Ovidiu Fereștean (președinte CS TenisProfi Arad). Bineînțeles, au avut parte de replica unor tenismeni din alte nouă țări, însă trofeele au rămas tot în țară, dintre cei medaliați putând apărea, de ce nu?, sportivi care să calce pe urmele unei Simona Halep sau Horia Tecău.
Proba de simplu fete a fost câștigată de Maia Burcescu, după un dublu 6-3 cu Giulia Popa. Finalista probei de simplu a avut însă mai multe reușite în finala de dublu, unde a evoluat alături de Sara Bălan, triumfând cu scorul 6-0, 6-2 în fața perechii Karina Capuzu / Anastasia Preda.
Matei Chelemen s-a impus în proba de simplu, scor 6-4, 6-2 în ultimul act susținut în compania lui Erik Neacșa, iar la dublu au câștigat Laurențiu Badea și Andrei Radu, 6-3, 6-3 cu cuplul Robert Cușnir/Iancu Manolache. Finaliștii au avut, în semifinale, o revenire incredibilă, de la set și 4-1 pentru adeversari, Rareș Ionescu/E. Neacșa, impunându-se cu 2-6, 7-5, 11-9.
Finalele „tablourilor” de consolare – jucători care au pierdut în primul tur al tabloului principal – au fost câștigate de Darius Dorin (4-2, 6-3 cu francezul Louis Henriet) și Laura Pop (4-0, 4-0 cu arădeanca legitimată al CS Intersport, Medeea Fereștean).
Toate numele de mai sus intră, în aceste zile, în „focul” Campionatului Național Under 12, programat în Capitală, în aceeași perioadă la Arad având loc Cupa „UTA” (categorii 10, 14 și 16 ani). Reîntâlnirea cu tenisul internațional de nivelul Tennis Europe se va produce la Arad la mijlocul lunii august, de data aceasta la nivelul Under 14.
Comentariile portalului
beneficiarul are un diriginte de santier care semneaza fiecare etapa, cf proiect. Raspunderea este a acestuia...daca accepta greselile executantului si a proiectantului.
Singurii bugetari ce si merita salariile cu adevarat si nu asteapta nimic de la nimeni!! Pacat ca statul. Roman si Arahat isi bat joc de ei....
Asa este la noi , te gandesti prima data la beneficiile lor nu a cetatenilor , a bolnavilor . Dacă tot s-a construit un spital nou trebuiau sa-l faca la o 100 km de (...)