Ziua Regalității, marcată luni la Castelul de la Săvârșin





Deschiderea oficială a domeniului regal de la Săvârșin va avea loc luni, 10 mai, de Ziua Regalității, chiar dacă accesul publicului este deja permis de la începutul acestei luni. Evenimentele vor avea loc în prezența Majestății Sale Margareta, a ASR Principesa Sofia și a Principelui Radu.
Ziua Regalităţii marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Din aprilie anul acesta, ziua de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională, printr-o decizie a Camerei Deputaţilor. Ziua de 10 Mai a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniştilor la putere. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai. Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală, iar începând de anul acesta, printr-un proiect adoptat de Camera Deputaţilor, data de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională.
Luni, 10 Mai, la Domeniul de la Săvârșin va fi lansat și volumul „Povestea Castelului Săvârșin”, scris de Principele Radu, în prezența unor invitați și colaboratori ai familiei regale, după care va urma un concert susținut de Jazz Quintet.
Domeniul de la Săvârșin este deschis publicului până în 1 octombrie, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9:00 și 18:00, iar vizitarea Parcului Regal și a Muzeului Regal al Automobilului se poate face în prezența unui ghid. În restul lunilor și în celelalte zile ale săptămânii, domeniul poate fi vizitat de grupuri organizate, doar dacă se solicită în prealabil o vizită specială, costul unui bilet fiind între 5 și 20 de lei.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)