Studenții Facultății de Design, parte din echipa de creație a spectacolului aniversar la Teatrul de Marionete





„Cutia mecanică 7.0” – spectacolul menit să marcheze aniversarea a 70 de ani de la înființarea Teatrului de Marionete din Arad înseamnă și un alt demers artistic interesant și provocator. Este vorba despre o colaborare între Trupa Marionete și Facultatea de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, ca urmare a unui parteneriat încheiat între Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și UAV Arad. Așa se face că, parte a echipei de creație a noii producții teatrale sunt și zece studenți din anul I și II, din cadrul secțiilor Design Ambiental, Design și Modă – Design Vestimentar.
„Facultatea de Design nu este la prima colaborare cu teatrul arădean. Studenții noștri au mai fost parte a unor proiecte și în anii trecuți, în cadrul Festivalului de Teatru Clasic și a Festivalului de Teatru Nou. Este pentru prima oară însă, când ei se implică direct în crearea unui spectacol, simt… la cald ce înseamnă un asemenea demers și pătrund într-o altă zonă de abordare a actului artistic. Orele de practică eferente acestui semestru au însemnat astfel, ore petrecute și… muncite în atelierele teatrului”, spune Laurian Popa, lector universitar și coordonator al studenților.
„Cei zece tineri care ne sunt alături în crearea acestui spectacol au pus în practică, într-un context foarte nou pentru ei, ceea ce au învățat la orele de curs. Ne-au ajutat la crearea costumelor, la construcția efectivă a decorului, la pictură și butaforie, dar și la tot ce înseamnă lumini și parte electronică. Au fost foarte implicați și… fresh în tot ceea ce au făcut”, spune actorul Sorin Dorobanțu.
Premiera spectacolului „Cutia mecanica 7.0” are loc duminică, 9 mai, începând cu ora 11.00, în sala Trupei Marionete.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)