Cum să îți păstrezi casa curată în fiecare zi





Curățenia în casă ne poate ocupa foarte mult timp. Printre muncă și alte activități zilnice pe care trebuie să le facem, curățenia poate fi unul dintre cele mai obositoare și grele de făcut. Poate părea imposibil să jonglezi între atâtea lucruri și să păstrezi și căminul curat, însă sunt câteva lucruri de care poți ține cont și care îți pot face treaba mult mai ușoară.
Pune fiecare lucru la loc după ce l-ai utilizat
Poate părea că este un sfat destul de evident, însă mulți dintre noi nu prea facem acest lucru. Dacă nu ținem cont de acest aspect, se poate creea dezordine foarte rapid, iar ulterior vor avea nevoie de mai mult timp și mai multă energie să punem fiecare lucru la loc în parte. Fie că muți un lucru dintr-o cameră în alta sau utilizezi un anumit obiect, asigură-te că va ajunge la locul său cât mai repede, de fiecare dată. Aceeași regulă poate fi aplicată și vaselor. De fiecare dată când folosești un vas, o tigaie sau o cratiță, asigură-te că o speli imediat și că o pui la loc. Vei vedea ce impact are acest lucru asupra timpului tău.
Aspiratoare verticale: ofertele zilei
Ține cont de activitățile zilnice pentru curățenie
Aceste genuri de task-uri, făcute zilnic, îți vor asigura o locuință curată și ordonată. Majoritatea oamenilor așteaptă până casa lor devine foarte dezordonată până să o curețe, însă cu un mic efort zilnic, poți rări dățile în care faci o curățenie amănunțită. În fiecare zi poți să: faci patul, să cureți și să speli în timp ce gătești, să ștergi imediat cum ceva se murdărește și să aspiri unde și când este nevoie.
Folosește un program de curățenie
Anumite lucruri mărunte pentru a păstra curățenia pot fi făcute pe loc, însă pentru a te asigura că locuința ta este bine curățată și ordonată, poți respecta un orar al activităților ce țin de curățenie. În acest fel, vei avea parte de o structură, vei ști exact cât timp îți ia fiecare activitate și te vei putea organiza mai bine. Un exemplu de orar săptămânal poate fi acesta:
• Luni: spălat rufe și șters praful
• Marți: curățenie în baie și aspirare
• Miercuri: curățenie living și dat cu mopul
• Joi: curățenie în dormitor/dormitoare
• Vineri: curățenie în bucătărie
• Sâmbătă: orgazinare și alte activități minuțioase
Aspirator vertical – idei
Pe lângă activitățile zilnice și cele săptămânale, poți lua în considerare și un orar lunar sau trimestrial ce poate include curățarea saltelelor, a canapelelor, a perdelelor sau draperiilor și multe altele activități ce nu necesită o frecvență atât de mare.
Prioritizează în fiecare zi ce este mai important de făcut și ce necesită atenția ta, iar atunci când ai puțin timp liber curăță puțin câte puțin. Poți curăța aragazul într-o zi și cuptorul în alta, sau poți spăla cada într-o zi și poți șterge faianța în altă zi. În acest fel nici nu vei simți că depui foarte mult efort, vei menține și curățenia și îți vei adapta orarul la timpul pe care îl ai.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)