Premierul Cîțu nu a precizat încă în ce mod, dar a dat data de 1 iunie ca fiind cea în care se va face primul pas către revenirea la normalitate
Premierul a explicat că 1 iunie reprezintă primul pas spre revenirea la normalitate, însă nu înseamnă o redeschidere totală.
„Ştiu foarte bine că avem nevoie să arătăm românilor momentul în care vom reveni la normalitate. 1 iunie este primul pas, dar nu înseamnă o deschidere totală. Vor fi implicate toate ministerele, pentru că este implicată toată economia. Totul depinde de cum merge campania de vaccinare, dacă vrem să ne întoarcem la normalitate, trebuie să ne vaccinăm. Este o condiţie necesară pentru a trece mai departe. Mă gândesc să includem în cadrul acestui comitet interministerial, ca invitaţi, şi asociaţii şi patronate. Avem timp să pregătim redeschiderea, iar atunci când programezi din timp, rezultatele sunt bune. Aveţi încredere că vom trece peste această perioadă. Este acelaşi mesaj pe care l-a transmis şi preşedintele Iohannis, vi-l transmit şi eu ca premieri”, a explicat Florin Cîţu luni, într-o conferinţă de presă.
Premierul nu a precizat la ce măsuri vom asista începând cu 1 iunie, însă a transmis că speră să fie cât mai multe măsuri de relaxare şi a asigurat că certificatul verde nu se va aplica în România. Întrebat dacă protestele din ultimele zile au stat la baza acestei decizii, premierul a negat. „Nu, în nici un caz. Şi nu relaxăm măsurile, de la 1 iunie pregătim revenirea la normalitate. Măsurile pe care le-am luat în ultimele zile, nu o spun eu, o spun datele, au avut un impact pozitiv”, a explicat premierul. Nu în ultimul rând, întrebat ce mesaj la transmite protestatarilor, Florin Cîţu a spus: „Să respecte legislaţia în vigoare”.
Citeste mai multe adevărul
Comentariile portalului
Tot la Muscel am făzut și eu ciclul doi, trimis de acolo la Târgoviște. Uite că am făcut armata apropae la fel la o distantă de (...)
La Șomcuta ascultam Metronomul în stația radio!Dacă eram prinși sau informația ajungea la C.I.- ist era vai de noi.Intra-adevar chiar se făcea (...)
Dacă nu rămâne nucleul de bază e clar ca obiectivul nu va fi playoff și așa a trebuit 20 de etape să se lege relațiile de joc. (...)