Excedentul bugetar al municipiului, pus la transparență. Primăria a rămas în „pușculiță” cu aproximativ 4 milioane de euro





Proiectul de hotărâre ce prevede aprobarea excedentului bugetar al municipiului Arad a fost pus astăzi la transparență de către Primăria Arad. Potrivit documentului, la ora actuală, excedentul bugetar rezultat a anului 2020 se ridică la suma totală de 20.197.934,19 lei, adică echivalentul a 4.128.457 euro.
În vederea realizării obiectivelor de investiții propuse pentru anul 2021, finanțarea acestora va fi realizată din mai multe surse, dintre care cea mai mare alocare fiind din banii rămași în bugetul local la data de 31 decembrie 2020. Pentru cheltuieli de capital, suma alocată din totalul disponibil este de 16.298.176,40 lei.
Cheltuielile respective cuprinse în lista de investiții pentru 2021 vor fi achitate din acest excedent după cum urmează:
– investiții din depozite speciale pentru construcții de locuințe conform OUG 19/1994 și legea 85/1992: 121,96 lei (direcționați către construirea blocului ANL din Micălaca)
– continuarea Regenerării Urbane în Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu și Centru: 15.798.054,44 lei
– cheltuieli de dezvoltare din disponibilul taxelor speciale la 31.12.2020: 2.025.057,2 lei
– acoperirea unor goluri temporare de casă din taxe speciale la secțiunea de funcționare: 1.750.870,04 lei
– Cotizația la proiectul european„Orașe Europene Tinere, accesibile și sustenabile 2 – Easy Towns”: 13.764 lei
– Cotizația proiectul european „SPROUT – Răspuns politic durabil pentru tranziția la mobilitate urbană”: 110.066,73 lei.
În plus, din excedentul bugetar se aprobă creditele de angajament în valoare de 12.990.000 lei, din care 5.000.000 lei pentru finanțarea actualizării studiului de fezabilitate a drumului expres Oradea- Arad, 7.890.000 lei tot pentru drumul expres Oradea – Arad, respectiv 100.000 lei pentru dotări ale Direcției Venituri.
Întregul proiect de hotărâre privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad poate fi consultat începând cu data de 25 martie, pe pagina www.primariaarad.ro secțiunea Activități normative – Transparență decizională – Proiecte de hotărâri, și la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, Luni Marți, Miercuri între orele 08:30 – 15:30, Joi între orele 08:30 – 17:30, Vineri între orele 08:30 – 14:00.
În ceea ce privește proiectul de hotărâre ce vizează întregul buget de venituri și cheltuieli, acesta a fost publicat tot astăzi, urmând să îl prezentăm într-un viitor articol. Despre conținutul lui putem să vă informăm că suma totală se ridică la 702.729.000 lei, iar pe lângă banii puși deoparte pentru anumite proiecte și cheltuieli, se regăsește și o diminuare de 11 milioane de lei a fondului de salarii a Primăriei, respectiv instituțiilor subordonate.
Update
Așa cum am promis, am revenit cu un articol în care analizăm conținutul bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad. Mai jos puteți citi articolul dedicat acestui subiect:
Aradul are circa 143 milioane de euro în bugetul anului 2021. Care sunt principalele cheltuieli
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.