USR PLUS: „Cheltuieli pentru salarii mai mari de 3 ori în Primăria Arad”
Analiza execuțiilor bugetare ne arată că salariile aparatului executiv din Primăria Arad ne costă acum de aproape 3 ori mai mult decât cu 5 ani în urmă. Concret, sumele alocate pentru plata angajaților din Primărie au sporit de la 14,6 milioane de lei în 2016 la 42,4 milioane în 2020. Este vorba de o creștere la 290%, adică de aproape 3 ori. În aceeași perioadă, salariul mediu brut a crescut în România de numai două ori.
Așadar, Primăria Arad a cheltuit bani pentru salarii peste ritmul de creștere al veniturilor salariale la nivel național. Dacă s-ar fi aliniat acestui ritm, numai pentru 2020 s-ar fi realizat o economie de 12,9 milioane de lei, cu care s-ar fi putut realiza:
– o școală;
– o policlinică;
– mai multe grădinițe sau dispensare;
– o parcare subterană cu 150-200 de locuri;
– unul sau două parcuri mari (inclusiv achiziția terenului).
O administrație eficientă trebuie să se preocupe de creșterea investițiilor, urmărind reducerea cheltuielilor de funcționare. Soluțiile pe care le susține USR PLUS sunt:
– digitalizarea și modernizarea proceselor, pentru a diminua nevoia de personal;
– profesionalizarea angajaților, pentru a putea îndeplini mai ușor mai multe sarcini în aceeași perioadă de timp;
– identificarea persoanelor care nu își justifică prezența în schema de personal;
– asigurarea unui ritm negativ de creștere a personalului, prin reducerea angajărilor, concomitent cu părăsirea sistemului prin pensionări și plecări voluntare.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)