Deputatul Glad Varga cere respectarea cu stricteţe a măsurilor pentru combaterea pestei porcine africane
Virusul pestei porcine africane a ajuns să provoace pagube imense într-o fermă situată în comuna Macea. Dacă prezenţa acestuia va fi confirmată de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, peste 20.000 de porci ar urma să fie sacrificaţi şi incineraţi pentru a împiedica propagarea bolii, iar prejudiciul va fi unul imens. În aceste condiţii, deputatul liberal arădean Glad Varga cere respectarea cu stricteţe a măsurilor de biosecuritate în vederea protejării fermierilor români.
„Autoritățile au intervenit stabilind zone de protecţie în jurul focarelor, zone în care mişcarea animalelor este restricţionată/interzisă. Sacrificarea animalelor din zonele afectate şi instituirea carantinei sunt singurele modalităţi pentru oprirea răspândirii pestei şi ştim cu toţii că aceste măsuri au un impact economic enorm asupra acestui sector.
Pentru a evita evenimente de asemenea amploare, pentru a proteja fermierii români, trebuie să ne concentrăm atenţia asupra măsurilor preventive şi voi susţine introducerea lor pe ordinea de zi a autorităţilor responsabile. Mă gândesc aici la obligativitatea respectării cu strictețe a măsurilor de biosecuritate în ferme, semnalarea rapidă a cazurilor de animale bolnave, fie ele domestice sau sălbatice, identificate, supravegherea turmelor de mistreţi şi reglementarea vânătorii în zonele de graniţă, controlul mai drastic al produselor de origine animală la vamă, în cazul transporturilor auto. Sunt o serie de măsuri cunoscute, însă care trebuie puse în practică ca să nu ne mai confruntăm anual cu situaţii de genul acesta şi să diminuăm riscurile pe care le implică asupra crescătorilor de porci şi implicit, asupra consumatorilor”, a declarat Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.











Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)