S-a rezolvat misterul… Comisarul șef Ioan Tamaș nu se mai întoarce la șefia IPJ Arad ci pleacă pe o funcție mai mare la București





La sfârșitul lunii februarie se încheia perioada de detașare a comisarul șef Ioan Tamaș la conducerea IPJ Vaslui. Întreaga suflare polițienească aștepta cu sufletul la gură următoarea mișcare a lui Ioan Tamaș și, implicit, a ministerului. Acesta ar fi trebuit să se întoarcă la IPJ Arad în funcția de inspector șef, funcție câștigată prin concurs. Însă, apele tulburi din județul nostru au făcut ca lui Ioan Tamaș să i se ofere o funcție pe care, cum se spune, să nu o poată refuza. Acesta a acceptat propunerea venită din ministerul de Interne și va fi inspector general adjunct al Inspectoratului General pentru Imigrări, așa încât de la Vaslui nu se va întoarce la Arad ci va pleca spre București, acolo unde este sediul central al instituției.
Acestea fiind spuse, nu mai urmează decât ca locul de inspector șef al IPJ Arad să rămână liber, după plecarea chestorului Alin Petecel către Timișoara, ca să înceapă luptele. De fapt, să continue…
Comentariile portalului
Deja a reușit să o dreagă dar nu în interesul cetățenilor contribuabili ai acestei țări, o drege perfect în interesul celor care l-au instalat atât pe el (...)
Republica Autonoma Mărului în flăcări, na ca s'a dus autonomia
Cum o va drege? Dând afara mii de profesori? România educata🤣