Novak Djokovici a câștigat Australian Open și îl detronează pe Roger Federer în topul numărului de săptămâni petrecute pe prima poziție ATP





Sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, a câştigat pentru a noua oară turneul Australian Open, a treia oară consecutiv. Pentru Djokovici este al 18-lea trofeu de grand slam.
În finala de duminică, sârbul care va împlini 34 de ani în luna mai l-a învins pe sportivul rus Daniil Medvedev (25 de ani), locul 4 ATP, scor 7-5, 6-2, 6-2, într-o oră şi 53 de minute. După o oră şi 13 minute de joc, la scorul 7-5, 5-2 pentru Djokovici, Medvedev, frustrat, şi-a rupt racheta.
Sîrbul își continuă cursa de urmărire a lui Roger Federer și Rafael Nadal, în tentativa de a le depăși recordul de titluri de Grand Slam obținute în carieră.
Cei doi au la activ câte 20 de titluri, în timp ce Novak Djokovic are acum 18.
Odată cu această victorie Nole îl va depăși însă pe Roger Federer la numărul de săptămâni petrecute pe prima poziție a topului ATP.
Elvețianul deține recordul cu 310 săptămâni ca lider mondial, dar Djokovic și-a asigurat prezența pe primul loc până cel puțin pe data de 4 aprilie, când va totaliza 314 săptămâni ca număr 1 ATP.
Campionul de la Australian Open din acest an primește un premiu de 2.750.000 de dolari australieni (1.785.950 euro), cu 33,25% mai puțin față de anul trecut, în timp ce finalistului îi vor intra în cont 1.500.000 de dolari australieni (974.150 euro), ceea ce reprezintă o scădere de 27,36%.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)