„Petre, vrei să faci o poză cu mine?” Adi Petre s-a întors la clubul care l-a lansat în fotbalul mare





Ne-am întâlnit în parcarea stadionului „Francisc Neuman”, cea din vecinătatea blocurilor ARED. M-am bucurat de revedere, iar după reacție părea că și el, după care a urmat întrebarea firească: „Ai semnat?”
Răspunsul a fost scurt: „Da, am semnat”. Apoi ne-am îndreptat spre poarta de intrare, dar pentru asta trebuia să trecem prin mulțimea de fani adunată lângă Tribuna 1 și tocmai când ne apropiam au început aplauzele. Adi Petre este iubit la Arad, fanii nu au uitat nici acum sezonul excepțional pe care l-a reușit între anii 2016-2017, atunci când a marcat 30 de goluri pentru UTA, 29 în campionat și unul la acel baraj cu ACS Poli, după care a plecat pentru 500.000 de euro la Esbjerg, în Danemarca.
S-a întors acasă, s-a întors să îmbrace tricoul care l-a făcut cunoscut în fotbalul mare, tricoul clubului UTA. „Am semnat până în vara anului 2022”, spune Adi Petre. El a venit liber de contract după ce a reziliat înțelegerea pe care a avut-o cu FCSB, dar și pe cea cu Cosenza, echipa din Serie B pentru care a evoluat din toamnă.
Ca să ajungem de la un capăt la altul al stadionului ne-au trebuit mai bine de 25 de minute. Fanii îl strigau tot la zece secunde distanță, „Petre, vrei să faci o poză cu mine?” Și Adi s-a oprit cu toți. A pozat chiar și cu reprezentanții poliției care au avut misiunea de a fi lângă stadion la meciul cu Hermannstadt.
De astăzi, Adi Petre a intrat în programul echipei. El știe că toată lumea are așteptări de la el, că toată lumea așteaptă să marcheze cât mai multe goluri, dar și noi știm că după perioada mai grea pe care a avut-o la FCSB și Cosenza, cele mai mari așteptări de la el le care el însuși.
Bine ai venit acasă, Adi Petre!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)