Având în vedere, ținând cont și luând în considerare că acest text apare în ultima zi a anului, nu avem ce face, ne supunem atmosferei obligatorii de Revelion.

Încercăm, altfel spus, să facem haz de necaz.

Necazuri avem cât nu putem număra și reține, cu hazul stăm mai rău. Nu știu dacă ați observat că până și umorul depinde de situația social-economică, de contextul internațional, să zicem așa.

Acum, loviți de virus și de cei care încearcă să ne scape de el – vorbim înainte de toate de politicienii noștri pe care i-am ales noi cu mâna noastră – ne-a dispărut și umorul, acel proverbial umor românesc și nu numai. Mai precis am început să-l înlocuim cu bășcălia sau persiflarea vulgară, adică cu formele sale de la curul broaștei, ca să ne exprimăm în stilul despre care tocmai vorbim.

Încercăm să eludăm în continuare  această capcană, mai ales pentru că, așa cum veți vedea, vorbim despre ceva care ține de povestea biblică, de sărbătoarea cea mare a creștinismului, de Crăciun și de sentimentele noastre de cele mai multe ori preconfecționate care se trezesc cu predilecție în această parte a anului.

Acuma noi știm, de o vreme Aradului îi lipsesc cam multe.

Îi lipsește industria, îi lipsește ștrandul, Cetatea, noroc cu UTA care mai păstrează ceva din boarea trecutului odios, dar totuși înălțător în comparație cu alții. Aradul și arădenii s-au descurcat și în cele mai vitrege timpuri și situații, eu, de exemplu, am primit trei zile de permisie în plus la concediul din armata făcută la Târgoviște – da, am stat la arest în unitatea în care peste 15 ani a fost executat Ceaușescu – după ce am acceptat să aduc pentru câțiva ofițeri, contra cost, normal, niște produse de la Ocica, o piață vestită pe atunci în toată țara, considerată antecamera capitalismului în România.

Chiar dacă s-a trecut și pe aici la raționalizarea alimentelor, arădenii nu au intrat în panică, bișnița cu sârbii și cu ungurii, chiar și cu rudele nemților care mai trecea pe aici, le asigura un standard de viață și pe atunci mult peste media pe țară.

Și ca să nu o mai lungesc, uite ce ne mai lipsește în aceste zile.

O iau un pic explicativ, poate nu toată lumea e în clar cu obiceiul introdus și la noi în anii nouăzeci – până atunci nici nu putea fi vorba – de a recrea de Crăciun, de obicei în piața centrală a orașului, scena biblică a nașterii lui Isus, povestea cu ieslea din Betleem. Scena nașterii, ca să o numim simplu, are însă o istorie culturală veche, devenind, precum bradul împodobit, un element indispensabil al imaginarului occidental al Crăciunului.

Reprezentarea cea mai populară cuprinde sfânta familie, adică pruncul, Maria și Iosif și cei trei magi sau crai de la răsărit care au venit să-l salute pe nou născut, oferind darurile lor, înainte de toate smirnă, tămâie și aur. Sunt compoziții și mai simple care înfățișează doar familia sau mai complexe cu păstorii, dar Iosif, soțul Mariei, este prezent în toate reprezentările.

Și mai sunt și animalele care ilustrează locul umil al nașterii, vaci, capre, oi și neapărat un măgar, dar în cele mai complexe tablouri putem vedea și cămilele cu care magii sau craii, depinde de interpretare, au călătorit până la Betleem.

La Arad însă Iosif lipsește din scenă. Alternativa ar fi că unul dintre regi a ieșit să facă pipi, rugându-l pe Iosif, săracu, să aibă grijă de cădelniță.

Nu știm ce s-a întâmplat cu el, a fost lăsat afară din motive de economie sau „artiștii” au urmat anumite „direcțive” venite de sus cu privire la cine ar trebui de fapt să fie acolo personificându-l pe Iosif, de furat nu credem să fi fost furat, fiindcă poziția celor trei magi – vedeți foto – nu indică o asemenea posibilitate.

Problema este mai gravă decât pare la prima.

În fond este vorba aici de dogma creștină trecută cu vederea, asta ca să nu mai vorbim de impresia artistică.

Situația ne-a fost semnalată de un tătic doritor să-i ilustreze copilului său povestea, trezindu-se lângă Primărie în absența materialului didactic adecvat. A trecut însă repede peste dezamăgire, explicându-i pruncului – al lui, nu cel sfânt – că poate cei care au instalat tabloul s-au gândit la un happening mai deosebit, unul din care se pot strânge și fonduri pentru oraș, la o adică.

– Iosif poate fi personificat de oricine contra cost. Ce zici de asta?, l-a întrebat dramatic pe copil.

– Intră omul între Fecioara Maria și magul sau craiul cu cădelnița, este imortalizat fotografic și uite așa rămâne cu o amintire frumoasă de Crăciun.

Ba, mai mult, ca să îl convingă de tot pe copil, tăticul a inventat și o poveste cu primul arădean care se fotografiază ca Iosif în Scena Nașterii din Arad.

– Păi, îți dai seama, i-a zis foarte serios pruncului devenit foarte interesat, primul Iosif din Arad nu poate fi decât întâiul om al orașului.. 

– Bibi, l-a întrerupt copilul, dovedind cunoaștere și perspicacitate.

– Mai încet, i-a spus atunci tăticul. Poate se supără cineva…