Gyuszi Balint: „Locul din clasament ne obligă să dăm tot ce avem mai bun”





„Am crezut în potențialul nostru, chiar dacă multă lume nu se aștepta să câștigăm. Cei mai optimiști suporteri se gândeau cel mult la un rezultat de egalitate. Am lucrat foarte mult săptămâna aceasta să remediem problemele din defensivă. Cred că am reușit, chiar dacă în prima repriză au mai existat câteva nesincronizări.
La pauză, le-am spus jucătorilor că nu trebuie să ne mulțumim cu puțin, că suntem la același nivel cu CFR, campioana României, au înțeles și asta a dat roade”, a spus antrenorul echipei UTA, Gyuszi Balint, după victoria de aseară de pe terenul formației campioane, CFR Cluj.
„Noi încercăm să luăm meciurile pe rând. Acum sărbătorim pentru că merităm. Avem o zi liberă, dar de marți pregătim meciul de Cupă. E o competiție foarte importantă pentru mine, după care ne concentrăm pe următoarea etapă”, a spus tehnicianul UTA-ei la finalul partidei.
„E important să fim disciplinați, să credem în potențialul nostru și să adunăm puncte. În prima repriză am avut momente în care i-am respectat prea mult pe cei de la CFR. Este o echipă care trebuie respectată, prin prisma rezultatelor obținute, a victoriilor din Europa. La pauză, după cum v-am spus, i-am făcut pe jucători să creadă în victorie.
Legat de presiune, am venit la Cluj cu șansa a doua, tot ce se întâmpla în acest meci reprezenta un bonus pentru noi. Ne bucurăm că am câștigat cele trei puncte, iar faptul că suntem în partea superioară a clasamentului ne obligă să dăm tot ce avem mai bun”, a încheiat Gyuszi Balint.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)