Actrița Draga Olteanu Matei, internată săptămâna trecută, în stare gravă, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, a murit în noaptea de marți spre miercuri.
„Deşi echipa medicală din Spitalul ‘Sf Spiridon’ a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marţi spre miercuri n.r.), la ora 2,11”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, spunea, luni, că starea de sănătate a actriţei Draga Olteanu Matei este ”foarte fragilă, se poate schimba de la minut la minut”
„Se află în continuare în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic. Este o pacientă extrem de fragilă, de 87 de ani, care necesită în continuare menţinerea funcţiilor vitale. Are o patologie complexă cardiacă suprapusă cu o urgenţă gastrointestinală, cu patologie endocrină, o patologie cronică de foarte mulţi ani care acum s-a acutizat prin pierderea masivă de sânge. De aceea, cu suport ventilator, cu suport hemodinamic, cu o îngrijire şi o monitorizare atentă starea dumneaei foarte fragilă se poate schimba de la minut la minut”, a declarat dr. Diana Cimpoeşu.
Actrița a ajuns, vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași, ea putând inițial să comunice cu medicii, însă ulterior ajungând în comă, cu hemoragie digestivă.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
De ce să întreb? Se vede cu ochiul liber ce a făcut. Că o fi fost dur, asta e. Ați condus mulți oameni și ați fost (...)
Raluca dă clasă multora în materie de jurnalism, așa că nu mă supăr deloc să primesc lecții de la ea. Dar tot Raluca dă clasă unora ca (...)