Dacă nu porți masca, poliția împarte „felicitări” cu bani… pe care trebuie să-i dai. Câți arădeni au fost amendați ieri
Comunicat. În ziua de 15 octombrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Au fost verificate 110 restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, precum și 45 mijloace de transport.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.500 de lei, în baza Legii 55/2020 privind măsurile de protecţie individuală, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.
Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Comentariile portalului
Bravo lui! Articolul seamănă cu un promo pentru Iași. :) Cu o singură remarcă nu sunt de acord... "singurul proiect rezidențial serios din țară". La ce s-a construit (...)
Fraierilor, contrabanda este in floare pentru ca accizele sunt in crestere la tigari.Eu ca fumator cumpar tigari cu minim 23 delei de la pravalie, dar cumpar aceleasi tigari cu 13 lei (...)
@Greiere: ... Și ce i-a oprit s-o facă deja??? . De 4 ani o lălăiți cu tot felul de lucrări de rahat și ACUM "SE AFLĂ DEJA ÎN DISCUȚ (...)