Direcția de Asistență Socială Arad a anunțat astăzi că persoanele din anumite categorii vor putea primi măști de protecție gratuite. Arădenii care se află în categoriile stabilite de legislația în vigoare vor putea solicita și primi aceste măști în perioada 22 – 24 septembrie 2020, între orele 09 – 17, la sediul instituției sau la centrele subordonate.
Vor primi măști de protecție următoarele categorii de persoane:
a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Distribuirea măștilor de protecție va fi realizată în perioada 22 – 24 septembrie 2020, între orele 09 – 17, și vor putea fi ridicate după cum urmează:
– Sediul DAS Arad (Calea Radnei, 250, telefon 0257/254 923), pentru beneficiarii de venit minim garantat și beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei;
– Centrul de zi pentru vârstnici Aradul Nou (Calea Timişorii nr.39, telefon 0257/278929), Cartiere arondate: Aradul Nou, Sânicolaul Mic, Mureșel, Subcetate;
– Centrul de zi pentru vârstnici Micălaca (str. Crinului nr.16, telefon 0257/279535), Cartiere arondate: Micălaca;
– Centrul de zi pentru vârstnici Grădişte (str. Ardealului nr.29, telefon 0257/218811), Cartiere arondate: Grădişte, Romana Residence;
– Centrul de zi pentru vârstnici Vlaicu (Calea Aurel Vlaicu nr.227, telefon 0257/213471), Cartiere arondate: Gai, Bujac, 6Vânători, Şega, Ion G. Duca;
– Centrul de zi pentru vârstnici Confecţii (str. Liviu Rebreanu nr.91, telefon 0257/270762), Cartiere arondate: Alfa, Pârneava, zona Confecţii, Cadaş Silvaș;
– Casa cu Lacăt (str.Plevnei, nr.1, telefon 0257/282 777), cartiere arondate Centru, Drăgășani, Funcționarilor.
Reprezentanții persoanelor bolnave (care nu se pot deplasa să-și ridice măștile), vor prezenta atât acte care dovedesc reprezentarea persoanei bolnave (procură specială, curatelă, etc. după caz) cât și cartea de identitate (original și copie) a reprezentantului legal și a persoanei bolnave.
Comentariile portalului
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Încă o dată, eu vă mulțumesc pe tru comentsriu. Vă msi aștept. Dacă aș fi în locul dvs. aș vota. Experiența celor mulți ani petrecuți " (...)
Mulțumesc pentru răspuns. Apreciez. Poate după toată nebunia aceasta putem sa ne așezăm ca națiune și sa învățăm sa ne ascultam unii pe alț (...)