Roland Garros se va juca cu spectatori în tribune! Vor fi impuse niște limite





Ediţia din 2020 a turneului de Grand Slam de la Paris, ce urmează să se desfășoare în perioada 21 septembrie – 11 octombrie, se va juca cu spectatori în tribune.
Anunţul a fost făcut, luni seara, de preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli, care a precizat că mumărul maxim de spectatori va fi de 11.500 pe zi.
„Roland-Garros va fi primul turneu care are privilegiul de a primi spectatori. Numărul acestora va fi redus pentru a permite ca turneul să fie organizat în condiţii de siguranţă”, a declarat Giudicelli, scrie adevarul.ro.
Directorul turneului, Guy Forget, a dat detalii despre restricţiile ce urmează să fie aplicate jucătorilor care urmează să fie testaţi pentru coronavirus încă de la sosirea la Paris, apoi după 72 de ore şi apoi la fiecare cinci zile.
„Două hoteluri vor fi rezervate aproape în exclusivitate şi toţi jucătorii vor trebui să stea acolo obligatoriu. Jucătorii vor avea acces la teren doar în ziua meciurilor”, a spus Forget.
Vor exista maxim 5.000 de bilete pentru terenul Philippe-Chatier şi anexele sale, tot 5.000 pentru arena Suzanne-Lenglen şi terenurile anexe şi 1.500 pentru zona de teren Simonne-Mathieu. Din cauza pandemiei generată de virusul COVID-19, competiţiile de tenis au fost anulate de la jumatatea lunii martie 2020 şi până pe 3 august, după reluarea acestora accesul spectatorilor fiind interzis, scrie adevarul.ro.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==