Ședință cu „sare și piper” din belșug la stabilirea președinților Birourilor Electorale: „În alți ani s-au furat voturi, vrem magistrați din altă parte” – s-a strigat în sala festivă a Tribunalului Arad





De la ora 10, în această dimineață, a avut loc tragerea la sorți a președinților Birourilor Electorale de Circumscripție și a celor care îi vor înlocui la nevoie. Aceasta s-a desfășurat în la Sala festivă, aflată în incinta Palatului Justiţiei, la etajul I şi a fost efectuată de către Preşedintele Tribunalului Arad, Otto Sandor Szep.
Ceea ce părea la început o ședință pașnică a luat o întorsătură drastică după aproximativ jumătate de ora. Președintele Tribunalului Arad a fost pus în situația să decidă cine vor fi președinții de la Circumscripția Electorală Târnova. Înainte ca judecătorul Szepp să apuce să rostească numele președintelui aflat pe lista de candidați, un martor s-a ridicat în picioare și nu a ezitat să conteste decizia, chiar înainte ca aceasta să fie luată. Motivul? Conform acestuia, în anii trecuți s-au furat voturi în timpul alegerilor și, tot din lipsa de profesionalism al celor care s-au ocupat de voturi, la Târnova s-au reluat alegerile într-un mandat anterior.
„La Târnova o să vă rog să extrageți magistrați din altă parte. Au fost probleme și în 2012 și în 2016, v-aș ruga să extrageți din altă parte. Mai bine veniți dumneavoastră (n.r. judecătorul Otto Szandor Szep) la noi. Sunt candidată la Primăria din Târnova. Tot timpul au fost probleme în timpul votului, de aceea vă rugăm, dacă se poate, să alegeți din altă parte”, a spus candidata în momentul în care s-a ridicat în picioare.
De asemenea, soțul acesteia, Ignișca Lucian Gheorghe, profesor la Liceul Teoretic Pâncota, a ținut să explice pentru reporterul Special Arad, mai clar, care este de fapt motivul pentru care insistă să fie adus cineva din afară la următoarele alegeri: „Am contestat decizia pentru că în 2012, Biroul Electoral Central a constatat că 55 de voturi nu au fost justificate. După trei zile în care s-au luat în calcul toate variantele, s-a dat verdictul și s-au refăcut alegerile. În 2016 s-a furat ștampila la Târnova. Secția a fost blocată timp de o oră. Tot timpul la Târnova a fost o circumscripție cu probleme, chiar de aceea am solicitat modificările acestea”.
La început, pentru că această situație a fost una chiar neprevăzută, președintele Tribunalului Arad a cerut o pauză de zece minute în care să găsească o soluție, referindu-ne la alte persoane, pentru Târnova. După cum era de așteptat, acesta a revenit în scurt timp în sala de ședință cu toate lucrurile puse la punct.
„M-am consultat cu colectivul de conducere și am dat foarte multe telefoane și am reușit să discut cu un coleg de al nostru care a și acceptat să meargă la Târnova. Așadar, la Târnova este desemnat judecătorul Mihalaș Călin. Este vorba despre un judecător integru și nu cred că veți avea probleme în acest sens. Având în vedere lucrurile pretrecute la Târnova va trebui să desemnăm și locțiitorul. Pentru că Dobra Rodica a fost cea care a avut probleme data trecută, vom desemna un alt locțiitor ca să nu mai fie și alte neînțelegeri. Astfel, locțiitor la Târnova este desemnat Puiu Bucur Ioan”, a declarat judecătorul Otto Szandor Szep la întoarcerea în sală.
De asemenea, o altă surpriză a avut loc, tot în timpul ședinței. Pentru că este foarte bine cunoscută situația de la Seleuș, acolo fiind carantină și un focar de coronavirus, judecătorul Otto Szandor Szep a ales să meargă acolo.
Revenim în scurt timp cu lista completă a președinților și locțiitorilor în secțiile de votare din Arad.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!