Italia introduce carantina pentru cei care vin din România





Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a anunţat vineri că a semnat un ordin care instituie carantina pentru persoanele care au călătorit în România şi Bulgaria în ultimele 14 zile, decizie menită să prevină creşterea numărului de cazuri de COVID-19 importate, transmit agenţiile Reuters şi DPA.
„Tocmai am semnat un nou decret care dispune carantina pentru cetăţenii care în cele 14 zile precedente au fost în România şi Bulgaria”, a precizat într-o declaraţie Roberto Speranza, scrie agerpres.ro.
Este pentru prima dată de la redeschiderea frontierelor sale pentru cetăţenii străini, pe 3 iunie, când Italia decide să aplice regula carantinei pentru persoanele venite dintr-o altă ţară a Uniunii Europene.
Hotărârea anunţată vineri poate avea un impact semnificativ, întrucât Italia găzduieşte mari comunităţi de imigranţi din România şi Bulgaria, notează DPA.
În Italia epidemia de COVID-19 a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a noilor cazuri a fost pusă pe seama persoanelor venite din străinătate, şi anume cazurile importate.
Sursa: Stiripesurse.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este